x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Băncile din Grecia rămân ÎNCHISE până luni

Băncile din Grecia rămân ÎNCHISE până luni

08 Iul 2015   •   23:13
Băncile din Grecia rămân ÎNCHISE până luni
Sursa foto: antena3.ro

Băncile din Grecia vor rămâne închise până luni, iar limita de retragere a cel mult 60 de euro zilnic de la bancomate va fi aplicată în continuare, anunţă Banca centrală a Greciei, citată de Antena 3.

Duminica trecută, premierul elen Alexis Tsipras a anunţat impunerea unor restricţii asupra mişcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, oficialul a informat că băncile elene vor fi închise până pe 6 iulie, dar perioada a fost prelungită până miercuri, 8 iulie.

'Vacanţa bancară va fi extinsă', a afirmat oficialul, fără a furniza detalii suplimentare.

Luni, BCE a anunţat că menţine linia de finanţare de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni la actualul nivel restricţionat şi va înăspri condiţiile de acordare a finanţării, majorând garanţiile solicitate în schimbul fondurilor. Decizia BCE va limita opţiunile autorităţilor de la Atena.

În prezent, finanţarea de urgenţă oferită de BCE băncilor elene este limitată la 89 de miliarde de euro.

Sursa - Agerpres

×
Subiecte în articol: bănci grecia inchise