x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Barack Obama în vizită în Grecia, prima etapă a ultimului său turneu oficial în Europa

Barack Obama în vizită în Grecia, prima etapă a ultimului său turneu oficial în Europa

15 Noi 2016   •   11:49
Barack Obama în vizită în Grecia, prima etapă a ultimului său turneu oficial în Europa

Preşedintele american Barack Obama a sosit marţi dimineaţa la Atena, unde va sta două zile înainte de a merge la Berlin, în ultimul său turneu oficial în Europa în calitate de preşedinte al Statelor Unite, relatează AFP.


Barack Obama urmează să se întâlnească cu preşedintele grec Prokopis Pavlopoulos, apoi cu premierul Alexis Tsipras, urmând să participe la o conferinţă de presă cu acesta din urmă.

Miercuri, el va vizita Acropole şi va rosti un discurs asupra provocărilor globalizării, înainte de a merge în Germania.

Aceasta este prima vizită a preşedintelui Obama în Grecia. Ultimul şef de stat american care a sosit în vizită oficială la Atena a fost Bill Clinton, în 1999.

Vizita lui Obama "este constructivă din multe puncte de vedere, ea va contribui la obţinerea unei soluţii corecte şi viabile pentru datoria Greciei", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului elen, Dimitris Tzanakopoulos, într-un interviu acordat cotidianului Avghi. El a subliniat că "vizita are loc într-o perioadă crucială", având în vedere problema migranţilor şi în condiţiile în care Ciprul continuă să fie divizat.

La Berlin, Barack Obama se va întâlni cu cancelarul german Angela Merkel. În timpul vizitei sale în capitala Germaniei, Obama se va întâlni de asemenea cu preşedintele francez François Hollande, cu premierul britanic Theresa May, precum şi cu premierul italian Matteo Renzi.

Ultimul turneu al preşedintelui Obama se va încheia la sfârşitul săptămânii în Peru, unde va participa la Forumul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC), în cadrul căruia va avea o întrevedere cu preşedintele chinez Xi Jinping.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: barack obama obama grecia europa vizita