x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Barack Obama: Senatorii SUA "au dezamăgit poporul american" în problema armelor de foc

Barack Obama: Senatorii SUA "au dezamăgit poporul american" în problema armelor de foc

21 Iun 2016   •   19:54
Barack Obama: Senatorii SUA "au dezamăgit poporul american" în problema armelor de foc

Casa Albă a acuzat marţi Senatul american că a dat dovadă de "laşitate", iar preşedintele Barack Obama a afirmat că senatorii SUA "au dezamăgit poporul american" după respingerea unor propuneri de înăsprire a legilor cu privire la armele de foc, propuneri înaintate de democraţi după ce 49 de persoane au fost ucise într-un club de noapte gay din Orlando, Florida, relatează Reuters.

"Violenţa armată necesită mai mult decât momente de reculegere", a scris Barack Obama pe Twitter. "Este nevoie de acţiune. Eşuând la acest test, Senatul a dezamăgit poporul american", a arătat liderul de la Casa Albă.

Mai înainte, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a denunţat marţi, într-o emisiune televizată, "laşitatea" Senatului american.

"Ceea ce s-a întâmplat ieri (luni) seara în Senat a fost un ruşinos exerciţiu de laşitate", a afirmat Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, în emisiunea "Morning Joe" de pe MSNBC. "Nu văd ce alt termen aş putea utiliza", a adăugat el.

Cele două propuneri ale democraţilor vizau, pe de o parte, să le interzică persoanelor care figurează pe listele de supraveghere teroristă să cumpere arme de foc, iar pe de altă parte, să generalizeze pentru toate vânzările, în special în magazinele specializate, verificările de antecedente criminale şi psihiatrice înainte de orice tranzacţie.

La finalul unei întrevederi avute joia trecută la Orlando cu familiile victimelor masacrului din clubul de noapte, Barack Obama a estimat că dezbaterea cu privire la arme ar trebui să "schimbe" SUA. "Cei ce pledează pentru un acces facil la arme de atac ar trebui să întâlnească aceste familii", a spus Obama, făcând apel la senatori să fie la înălţime. AGERPRES

×
Subiecte în articol: barack obama arme de foc