x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bătălia miliardarilor pentru Casa Albă

Bătălia miliardarilor pentru Casa Albă

de Şerban Mihăilă    |    26 Noi 2019   •   09:22
Bătălia miliardarilor pentru Casa Albă

Al 16-lea cel mai bogat om al planetei, miliardarul american Michael Bloomberg , fost primar al orașului New York pentru trei mandate consecutive și un militant pe tema schimbărilor climatice, a pus ochii acum pe premiul cel mare: președinția Statelor Unite. Cu o avere de aproximativ 18 ori mai mare decât cea a președintelui Donald Trump, conform „Forbes”, miliardarul în vârstă de 77 de ani și-a anunțat oficial intrarea în cursa pentru desemnarea candidatului democrat care îl va înfrunta pe actualul lider american la prezidențialele de anul viitor.

 

Cu o avere estimată de „Forbes” la 53,4 miliarde de dolari, cel de-al 11-lea cel mai bogat dintre americani a jurat că-l va zdrobi pe Donald Trump, dacă va ieși victorios din confruntarea cu ceilalți 17 candidați care participă la lupta pentru nominalizarea în finala contra lui Trump, din partea Partidului Democrat, în alegerile din 2020. Pe un site de campanie, Bloomberg și-a anunțat oficial candidatura, duminică, și a susținut că se află într-o „poziție unică” pentru a-l învinge pe Trump, referindu-se tacit la averea sa colosală, care i-ar permite o campanie ce ar putea pune în dificultate tabăra republicană, aflată în spatele actualului șef al Casei Albe. „Candidez la președinție pentru a-l învinge pe Donald Trump și a reconstrui America (…) Nu ne mai permitem încă patru ani de acțiuni nesăbuite și imorale din partea președintelui Trump. El reprezintă o amenințare existențială pentru țara și valorile noastre. Dacă Trump câștigă un nou mandat, este posibil să nu ne mai revenim niciodată din acest impas”, a scris Bloomberg, citat de AP. Deși a mai cochetat cu ideea de a candida în alegerile prezidențiale din postura de independent, el a decis în cele din urmă să nu participe în cursa din 2016 fără a avea susținerea unuia dintre cele două partide politice majore americane. De altfel, fost republican, Michael Bloomberg s-a înscris în Partidul Democrat abia anul trecut. În aceeași zi în care Trump l-a luat peste picior, afirmând, la începutul lui noiembrie, că nu și-ar dori mai mult să candideze împotriva altcuiva decât „a micuțului Michael”, Bloomberg s-a înscris în alegerile primare ale democraților din Alabama.  Pe vremea când era primar al New York-ului, între 2001 și 2013, Bloomberg a participat la o serie de evenimente sociale alături de Trump, cu care dădea impresia că se înțelege foarte bine, însă și-a schimbat comportamentul față de actualul președinte, când acesta din urmă a intrat în politică.

 

Pe teren minat

Pentru a-l învinge pe Trump, Bloomberg trebuie să treacă mai întâi de trei democrați plasați în momentul de față în fruntea celorlalți contracandidați pentru nominalizare: fostul vicepreședinte al SUA, Joe Biden, și senatorii Elizabeth Warren și Bernie Sanders. Bloomberg a intrat târziu în cursă, după luni de dezbateri pe tema inechităților din societate, cu Warren și Sanders promițând ferm să crească spectaculos taxele pentru miliardarii din SUA. „Miliardarii nu ar trebui să existe!”, a spus Sanders, într-o serie de alocuțiuni. Strategia omului de afaceri pare să fi fost o intrare amânată în cursă, pentru a-i lăsa pe ceilalți contracandidați să se atace între ei, comentează BBC. Apoi,cu resursele sale nelimitate, Bloomberg poate demara o campanie în forță într-o serie de state importante, ce ar urma să voteze în martie. Ceilalți contracandidați democrați simt deja pericolul și-l acuză pe Bloomberg că încearcă să-și cumpere președinția. El a donat până acum zeci de milioane de dolari în proiecte pentru reducerea emisiilor de gaze, eradicarea fumatului și ajutorarea studenților săraci. Bloomberg se află în fruntea unui imperiu care cuprinde o serie de servicii și de baze de date în domeniile financiar și de știri și dispune de peste 19.000 de angajați în 69 de țări.

Bloomberg s-a născut în 1942, într-o familie de evrei. Când a intrat în afaceri, era inginer electronist și obținuse un MBA la Harvard.

 

 

×