x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bază de date pentru verificarea mirilor

Bază de date pentru verificarea mirilor

de Şerban Mihăilă    |    25 Iun 2020   •   08:54
Bază de date pentru verificarea mirilor
Sursa foto: pixabay.com

Izolarea la domiciliu, impusă de măsurile severe adoptate de autoritățile comuniste în încercarea de a stăvili epidemia de COVID-19, a fost de rău augur pentru milioane de cupluri din China. Confruntate în această perioadă cu un număr fără precedent de cazuri de violență domestică, oficialitățile au creat o bază de date, de unde cei interesați pot afla antecedentele în materie de violență conjugală ale partenerilor cu care urmează să-și unească destinele.

 

Pe lângă milioanele de victime din întreaga lume, COVID-19 a „virusat” și armonia conjugală a numeroase cupluri de pretutindeni, confruntate cu o situație fără precedent. Săptămâni întregi, parteneri de viață au fost nevoiți să stea închiși între patru pereți, în izolare și incertitudine, iar această situație inedită a dus la o creștere alarmantă a cazurilor de violență domestică. În fața noii realități, autoritățile din orașul chinez Yiwu, cu o populație de 1,2 milioane de locuitori, vor pune la dispoziția cetățenilor, începând de la 1 iulie, o bază de date ce conține informații despre delincvenți din întreaga țară, care au fost condamnați, au primit ordin de restricție sau au fost trimiși la închisoare din cauza violenței conjugale. Baza de date cuprinde toate cazurile care încep din anul 2017.

Programul-pilot al oficialităților din Yiwu va permite locuitorilor orașului să verifice eventualele antecedente în materie de violență conjugală ale partenerilor cu care urmează să-și unească destinele, scrie publicația britanică „The Guardian”. „În cele mai multe dintre cazuri, părțile implicate află despre actele de violență conjugală de-abia după ce se căsătoresc. Prin înființarea bazei de date, partenerii pot afla dinainte aceste lucruri și pot decide apoi dacă mai este cazul să se căsătorească”, declară Zhou Danying, vicepreședinte al Federației Femeilor din Yiwu, una dintre agențiile guvernamentale implicate în acest program. Potrivit Federației Femeilor din China, această bază de date este prima de acest fel de pe teritoriul țării. Oficialitățile au dat asigurări că programul a luat în calcul măsurile pentru asigurarea confidențialității datelor.

Utilizatorii bazei de verificare trebuie să ofere atât datele lor de indentificare, cât și pe cele ale persoanei cu care intenționează să se căsătorească, la un birou matrimonial de înregistrare. Ei trebuie să semneze și un acord de confidențialitate. Cei care răspândesc sau folosesc informațiile aflate în baza de date în alt scop decât cel al luării unei decizii personale în legătură cu căsătoria „vor suferi consecințe legale”, mai scrie publicația. De asemenea, utilizatorii pot verifica baza de date doar de două ori într-un an, pentru a verifica informații despre cel mult două persoane.  

 

„Paza bună trece primejdia rea!”

Programul-pilot din Yiwu a fost conceput în urma creșterii alarmante a numărului de cazuri de violență conjugală pe teritoriul chinez, în perioada de carantină impusă de COVID-19. Observatori citați de „The Guardian” remarcă însă că această inițiativă ar putea avea un efect limitat, din cauza neraportării unui mare număr de cazuri de violență domestică. Mai mult, plângerile pe această temă sunt deseori respinse de tribunale, iar poliția ignoră multe dintre reclamațiile primite.

În 2016, China a dat prima lege în privința violenței conjugale, oferind partenerilor noi mijloace legale de protecție. Măsuri adoptate ulterior pun însă în pericol prevederile legii respective. Prevederile unui cod civil adoptat recent solicită cuplurilor să petreacă o „perioadă de probă” de 30 de zile, timp în care, susțin criticii, victimele violenței conjugale sunt expuse unui risc enorm.

 

„Prin înființarea bazei de date, partenerii pot afla dinainte lucruri legate de eventuale antecedente de violență conjugală și pot decide apoi dacă mai este cazul să se căsătorească”.

Zhou Danying, vicepreședinte al Federației Femeilor din Yiwu

×