x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe BCE va continua finanţarea băncilor din Grecia, înainte de referendum

BCE va continua finanţarea băncilor din Grecia, înainte de referendum

02 Iul 2015   •   09:54
BCE va continua finanţarea băncilor din Grecia, înainte de referendum

Banca Centrală Europeană a menţinut linia de finanţare de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni, pentru a evita intrarea acestora în incapacitate de plată, transmit Bloomberg şi Reuters.

BCE păstrează controlul asupra finanţării băncilor greceşti, în condiţiile în care împrumuturile de care acestea pot beneficia prin intermediul finanţării de urgenţă (ELA) de la Banca Centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.

De asemenea, Consiliul guvernatorilor BCE nu a solicitat modificarea garanţiilor acceptate pentru creditele acordate băncilor din Grecia, a afirmat un oficial elen sub protecţia anonimatului.

Obligaţiunile greceşti au, în prezent, un rating de tip 'junk' (nerecomandat pentru investiţii), iar, potrivit normelor BCE, nu pot fi acceptate drept garanţii pentru credite. Până acum, BCE a făcut o excepţie de la aceste norme în ideea de a da o mână ajutor creditorilor eleni.

În timpul celor cinci luni de dispute între Grecia şi creditorii internaţionali, BCE a menţinut instituţiile financiare elene pe linia de plutire prin autorizarea liniei de finanţare de urgenţă, care a ajuns la aproape 89 de miliarde de euro (98 de miliarde de dolari). O eventuală retragere a acestui suport ar declanşa un colaps al băncilor, ceea ce ar împinge şi mai mult Grecia spre ieşirea din zona euro.

Premierul elen Alexis Tsipras a anunţat, duminică, impunerea unor restricţii asupra mişcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, băncile elene vor fi închise până în 6 iulie, inclusiv, fiind afectate şi sucursalele băncilor străine din Grecia.

În ultimele zile, deponenţii greci s-au grăbit să-şi retragă economiile din bănci, ceea ce a majorat şi mai mult presiunile la care este supus sistemul bancar elen, după ce Alexis Tsipras a anunţat, sâmbătă, organizarea unui referendum având ca temă ultima ofertă de acord făcută Greciei de către creditorii săi.

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service estimează că deponenţii greci au retras peste opt miliarde de euro din băncile elene numai în ultimele două săptămâni, iar, de la finele lunii noiembrie şi până în prezent, depozitele private din băncile greceşti au scăzut cu 44 de miliarde de euro până la nivelul de 120 de miliarde de euro.

Recent, agenţia de evaluare financiară Fitch avertiza că perioada prelungită de incertitudini afectează semnificativ economia Greciei, iar calitatea băncilor elene se va deteriora şi mai mult, din cauza retragerilor masive din depozite. Orice decizie a BCE de a limita sau anula ELA ar putea forţa băncile să limiteze retragerile din depozite şi să intre în incapacitate de plată.

Cele patru mari bănci greceşti - National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank - sunt prezente şi pe piaţa din România.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: bce finantare grecia referendum