x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe (VIDEO) Bebeluş nou-născut, extras dintr-o conductă după ce fusese aruncat în toaletă pe părinţi

(VIDEO) Bebeluş nou-născut, extras dintr-o conductă după ce fusese aruncat în toaletă pe părinţi

28 Mai 2013   •   18:35
(VIDEO) Bebeluş nou-născut, extras dintr-o conductă după ce fusese aruncat în toaletă pe părinţi

Un bebeluş nou-născut din China a fost salvat şi se află în stare bună de sănătate după ce a fost extras dintr-o conductă unde rămăsese blocat după ce fusese aruncat într-o toaletă de părinţi.

Salvarea copilului a fost filmată de televiziunea din oraşul Zhejiang, în care a avut loc incidentul. Bebeluşul a fost aruncat în toaleta comună a unui imobil de locuinţe. Plânsetele acestuia au fost auzite de locatari, care au putut vedea un picior al acestuia prin ochiul toaletei. Pompierii şi ambulanţa au fost chemate imediat.

Pentru că nou-născutul era blocat în conducta de aproximativ 10 centimetri diametru, pompierii nu au putut să-l tragă, fiind nevoiţi să taie din conductă secţiunea în care era blocat bebeluşul.

Acesta a fost dus în conductă la spital, unde medicii şi pompierii au reuşit să taie, treptat, ţeava şi să extragă copilul. Medicii au constatat că este vorba de un nou-născut, identificat drept "bebeluşul numărul 59" după o brăţară care îi fusese ataşată cât încă se afla în incubator, în maternitate.

Părinţii copilului, consideraţi principalii suspecţi, nu au fost încă găsiţi de poliţie. Cazul este tratat drept tentativă de omor. Imaginile filmate de televiziunea chineză au determinat zeci de cetăţeni să vină la spital cu haine şi lapte praf pentru copil, existând deja mai multe oferte pentru adoptarea copilului. 

Bebeluş aruncat în toaletă

×
Subiecte în articol: bebelus abandonat China bebelus toaleta