x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Belgia a legiferat eutanasierea copiilor, indiferent de vârstă

Belgia a legiferat eutanasierea copiilor, indiferent de vârstă

14 Feb 2014   •   08:53
Belgia a legiferat eutanasierea copiilor, indiferent de vârstă

Belgia a devenit prima ţară din lume care permite eutanasierea copiilor de orice vârstă care suferă de boli incurabile, în stadiu terminal. O lege în acest sens a primit ieri votul final al deputaţilor, cu o amplă majoritate. Iniţiatorii legii au susţinut că eutanasia nu face decât să pună capăt suferinţelor inutile ale copiilor.

Majoritatea belgienilor aprobă această idee, dar proiectul de lege a suscitat totuşi şi manifestaţii de protest.

Eutanasia adulţilor grav bolnavi este legală, în Belgia, din 2002, iar ţara vecină, Olanda, permite acest act şi pentru copii de peste 12 ani.

×
Subiecte în articol: eutanasiere copii belgia