x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Berlinul critică violenţa poliţiei la protestul de la Moscova şi cere eliberarea manifestanţilor

Berlinul critică violenţa poliţiei la protestul de la Moscova şi cere eliberarea manifestanţilor

29 Iul 2019   •   14:02
Berlinul critică violenţa poliţiei la protestul de la Moscova şi cere eliberarea manifestanţilor

Guvernul german a criticat luni violenţa "disproporţionată" folosită de poliţia rusă contra participanţilor la un protest al opoziţiei la Moscova şi a cerut "eliberarea rapidă" a tuturor persoanelor reţinute, transmite EFE.

Purtătorul de cuvânt adjunct al executivului german, Ulrike Demmer, a declarat că Berlinul urmăreşte cu "mare preocupare" cele întâmplate sâmbătă în capitala Rusiei, unde peste o mie de opozanţi au fost arestaţi.

Demmer a subliniat că se desfăşura o manifestaţie "paşnică" şi a adăugat că Moscova trebuie să respecte dreptul la întrunire şi exprimare liberă în acord cu angajamentele internaţionale asumate.

Totodată, în ce priveşte alegerile locale din 8 septembrie, Berlinul a solicitat Rusiei să "menţină standardele internaţionale".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: berlin Moscova proteste violente