x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Silvio Berlusconi răsuflă uşurat: fostul premier a fost achitat în Dosarul Ruby

Silvio Berlusconi răsuflă uşurat: fostul premier a fost achitat în Dosarul Ruby

18 Iul 2014   •   14:43
Silvio Berlusconi răsuflă uşurat: fostul premier a fost achitat în Dosarul Ruby

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost achitat de Curtea de Apel de la Milano în afacerea Rubygate, în cadrul căreia a fost condamnat în primă instanţă la şapte ani de închisoare pentru că a apelat la serviciile unei prostituate minore şi pentru abuz de putere.

Cei trei judecători ai Curţii de Apel au deliberat timp de trei ore înainte de a lua decizia, contrară rechizitoriului parchetului, care ceruse confirmarea acestei pedepse de şapte ani de închisoare.

Berlusconi a fost acuzat că a plătit pentru serviciile sexuale ale fostei dansatoare într-un club de noapte Kharima El Mahroug, cunoscută sub numele de scenă de Ruby, când aceasta era minoră, şi de abuz de putere în încercarea de a obţine eliberarea tinerei din arestul poliţiei în legătură cu unele acuzaţii de furt.

×
Subiecte în articol: Silvio Berlusconi achitare afacerea ruby