x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bill Gates, cofondatorul companiei Microsoft, devine erou de benzi desenate

Bill Gates, cofondatorul companiei Microsoft, devine erou de benzi desenate

de Mediafax    |    18 Apr 2012   •   10:41
Bill Gates, cofondatorul companiei Microsoft, devine erou de benzi desenate

Bill Gates, cofondatorul companiei Microsoft si, totodata, unul dintre cei mai mari filantropi din lume, va deveni eroul principal al unui volum de benzi desenate, ce va fi lansat pe piata la sfarsitul lunii aprilie, informeaza MEDIAFAX, care citeaza Reuters.

Desi nu este un super-erou in sensul traditional al termenului, Bill Gates a influentat vietile multor oameni. Noul volum de benzi desenate, care se va intitula "Bill Gates: Co-Founder of Microsoft", va prezenta cateva dintre evenimentele importante din viata sa, precum momentul in care a infiintat compania Microsoft, care a devenit ulterior un gigant in domeniul productiei de software, dar si casatoria sa cu Melinda.

Cartea va fi publicata la editura Bluewater Productions, care a lansat in trecut volume asemanatoare, care au descrise vietile si carierele altor doi pionieri din domeniul informaticii: Mark Zuckerberg, fondatorul retelei de socializare Facebook, si regretatul Steve Jobs, fostul CEO al grupului Apple.

Volumul "Bill Gates: Co-Founder of Microsoft" va ajunge pe rafturile librariilor americane la sfarsitul lunii aprilie. Cartea va fi disponibila si in format digital, pe platformele Nook si Kindle.

×
Subiecte în articol: bill gates Microsoft benzi desenate