x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biroul ONU pentru Drepturile Omului a cerut ca fondatorul WikiLeaks să aibă parte de proceduri judiciare corecte

Biroul ONU pentru Drepturile Omului a cerut ca fondatorul WikiLeaks să aibă parte de proceduri judiciare corecte

12 Apr 2019   •   13:51
Biroul ONU pentru Drepturile Omului a cerut ca fondatorul WikiLeaks să aibă parte de proceduri judiciare corecte

 Biroul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului a cerut vineri ca autorităţile judiciare să garanteze că fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, aflat în custodie britanică şi subiect al unei cereri de extrădare din partea SUA, va avea parte de proceduri judiciare corecte, transmite Reuters.

'Ne aşteptăm ca toate autorităţile relevante să garanteze că dreptul dlui Assange la un proces corect va fi respectat de autorităţi, inclusiv în cadrul oricăror proceduri de extrădare ce ar putea avea loc', a declarat purtătoarea de cuvânt Ravina Shamdasani, într-un briefing de presă la Geneva.

Julian Assange a fost arestat joi la Londra după ce Quito i-a revocat azilul diplomatic graţie căruia fondatorul WikiLeaks a rămas timp de aproape şapte ani în ambasada ecuadoriană din capitala Marii Britanii.

SUA îl acuză pe Assange de conspiraţie împreună cu Chelsea Manning, fost analist american de informaţii militare, pentru piratarea unui computer guvernamental cu informaţii clasificate.

Australianul de 47 de ani riscă până la 12 luni de detenţie într-o închisoare britanică după ce un judecător de la Tribunalul Westminster l-a găsit vinovat de încălcarea condiţiilor eliberării pe cauţiune, o acuzaţie care în SUA i-ar putea atrage o condamnare la cel mult 5 ani de detenţie, potrivit site-ului Departamentului de Justiţie.

Susţinători ai lui Assange se tem însă că împotriva acestuia vor fi aduse şi alte acuzaţii, ceea ce înseamnă că australianul ar putea petrece zeci de ani în detenţie în SUA.

AGERPRES

×