x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Biserica Ortodoxă din Grecia: Yoga, absolut incompatibilă cu credinţa!

Biserica Ortodoxă din Grecia: Yoga, absolut incompatibilă cu credinţa!

03 Iun 2020   •   22:37
Biserica Ortodoxă din Grecia: Yoga, absolut incompatibilă cu credinţa!

Biserica Ortodoxă din Grecia este de părere că exerciţiile de yoga nu pot fi compatibile cu stilul de viaţă creştin. Într-un comunicat de presă emis de Sfântul Sinod, se critică promovarea de către mass-media a acestei practici, ca o formă de eliminare a stresului acumulat în perioada pandemiei.

„Yoga este absolut incompatibilă cu credinţa noastră ortodoxă şi nu are loc în viaţa creştinilor", a spus forul suprem al Bisericii Ortodoxe din Grecia

De asemenea, în viziunea clericilor, exerciţiile de yoga nu pot fi considerate nici măcar un sport.

Biserica Ortodoxă din Grecia a primit mai multe critici în perioada aceasta din cauza declaraţiilor controversate făcute în spaţiul public. Una dintre acestea este faptul că prin împărtăşanie nu se poate lua COVID-19, teorie care nu a fost încă demonstrată.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: yoga si credinta