x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Blestem la adresa guvernului spaniol, în timpul exhumării lui Franco

Blestem la adresa guvernului spaniol, în timpul exhumării lui Franco

25 Oct 2019   •   20:10
Blestem la adresa guvernului spaniol, în timpul exhumării lui Franco

Una din nepoatele dictatorului Francisco Franco a proferat un blestem la adresa guvernului spaniel, în timpul procesului de exhumare a bunicului său, în bazilica unui monument naţional, potrivit mai multor relatări de presă de vineri, citate de EFE.

Între cei 22 de membri ai familiei dictatorului, care au luat parte joi la respectiva acţiune, doi nepoţi (Cristóbal şi María del Mar Martínez-Bordiu) au fost prezenţi la momentul ridicării plăcii de granit de 1.500 de kilograme şi al extragerii ulterioare a sicriului lui Franco.

Pe timpul lucrărilor, în care a fost nevoie să se folosească fierăstraie circulare pentru a tăia plăcile adiacente şi a plasa cricuri hidraulice în scopul de a ridica greaua piatră de mormânt, nepoata i-a numit „profanatori” pe oficialii prezenţi (ministrul Justiţiei, Dolores Delgada, şi doi înalţi responsabili din Ministerul Preşedinţiei, Relaţiilor cu Instanţele şi Egalitate).

Apoi, în timp ce operaţiunea continua, a exclamat: „Fie ca blestemul dezgropării unui mort să cadă asupra voastră!”, după cum au relatat unii dintre cei prezenţi, care au indicat că nepoata a vociferat pe timpul întregului proces, însă oficialii nu i-au răspuns.

În declaraţii la radio, deţinătoarea portofoliului Justiţiei, Dolores Delgado, a evitat să vorbească despre acele momente de tensiune şi a arătat că procesul de exhumare, la care a participat în calitate de notar principal al Regatului Spaniei (n.red. - funcţie deţinută din oficiu în Spania de ministrul Justiţiei, care acţionează ca notar al marilor evenimente ale statului, precum depunerea jurământului de înalţi oficiali) şi în care nu a discutat cu rudele lui Franco, a fost „foarte institutional”.

Alte incidente minore, mai scrie EFE, au avut loc atunci când agenţi ai Gărzii Civile i-au confiscat unui alt nepot al dictatorului, Francis Franco, un steag franchist în prezent ilegal, precum şi telefoanele mobile, cu scopul de a evita realizarea de fotografii la exhumare.

Într-un final, sicriul original cu rămăşiţele lui Franco a fost transferat la un cimitir municipal de la periferia Madridului.

Potrivit agenţiilor internaţionale de presă, exhumarea lui Franco a fost precedată de dispute politice şi legale care au readus în atenţie diviziuni din societate. Descendenţii fostului dictator s-au opus exhumării acestuia, dar justiţia nu le-a dat câştig de cauză, în timp ce guvernul de la Madrid, condus de premierul Pedro Sánchez (foto), a insistat pentru mutarea rămăşiţelor lui Franco pentru a face din mausoleul din „Valea celor Căzuţi” un monument al reconcilierii naţionale.

„Exhumarea rămăşiţelor lui Franco trebuie să ne ajute să reflectăm la ceea ce înseamnă aceasta pentru imaginea ţării noastre şi pentru democraţie”, a scris, pe Twitter, vicepremierul Carmen Calvo.

Francisco Franco a condus Spania de la victoria sa în războiul civil dintre anii 1936 şi 1939 şi până când a murit, în anul 1975. Socialiştii spanioli încearcă de mult timp să transforme complexul din „Valea celor Căzuţi”, într-un monument dedicat victimelor războiului civil declanşat de Franco şi soldat cu circa o jumătate de milion de morţi. Circa 34.000 de victime ale acelui război sunt îngropate acolo, inclusiv mulţi luptători ai taberei republicane, care a pierdut războiul.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: francisco franco exhumare