x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bloomberg: China va reduce din octombrie taxele de import

Bloomberg: China va reduce din octombrie taxele de import

20 Sep 2018   •   10:19
Bloomberg: China va reduce din octombrie taxele de import

China intenţionează să reducă cel mai devreme în octombrie tarifele vamale percepute majorităţii partenerilor săi comerciali, a anunţat, joi, Bloomberg News, transmite Reuters. 

În iulie, China a redus taxele de import la o gamă variată de bunuri de consum, de la alimente la cosmetice şi electrocasnice, într-o încercare de a majora importurile, ca parte a eforturilor de deschidere a economiei, a doua cea mai mare din lume. Analiştii cred că decizia este menită să atenueze tensiunile cu SUA privind dezechilibrul comercial. Washingtonul şi Beijingul au anunţat recent că au convenit să reducă "în mod semnificativ" deficitul comercial al SUA. 

Ministerul de Finanţe de la Beijing a publicat lista celor 1.449 de produse importate din ţările care beneficiază de clauza naţiunii cele mai favorizate. 

Decizia este menită să stimuleze consumul pe piaţa chineză, să reformeze economia ţării continuând deschiderea ei şi să trimită un semnal pe plan global, în special SUA, că autorităţile de la Beijing sunt decise să dezvolte comerţul mondial, a afirmat Shane Oliver, analist la AMP Capital Investors Ltd. în Sydney. 

La Forumul economic mondial din oraşul Tianjin, premierul chinez Li Keqiang a afirmat miercuri că Executivul va continua să reducă taxele de import la unele bunuri, fără a da amănunte suplimentare. 

Decizia vine într-un moment în care războiul comercial dintre China şi SUA a început să afecteze oraşele şi provinciile din statul asiatic, în special cele care depind de comenzile din Statele Unite. 

Administraţia Trump a impus săptămâna aceasta tarife vamale de 10% asupra unor importuri din China în valoare de 200 de miliarde de dolari. Tarife punitive adoptate în iulie şi august au vizat deja bunuri chineze în valoare de 50 miliarde dolari în importurile anuale ale SUA. 

China a instituit marţi tarife asupra unor importuri din SUA în valoare de 60 de miliarde de dolari, conform Guvernului de la Beijing. De acum vor fi tarife vamale la produse importate din SUA în valoare de 110 miliarde de dolari. 

Li Keqiang a negat ferm miercuri că Beijingul şi-a devalorizat în mod deliberat moneda pentru a-şi ajuta exportatorii şi pentru a atenua impactul tensiunilor comerciale, după cum acuză Donald Trump. 

Beijingul nu va adopta planuri vaste de relansare, a spus premierul chinez, sugerând că ţara nu va injecta, ca în timpul crizei financiare din 2008, lichidităţi masive în economie pentru a stimula activitatea într-un moment în care are deja o datorie colosală care depăşeşte 250% din PIB. AGERPRES

×
Subiecte în articol: china taxe import