x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Boeing obţine contractul pentru scutul antirachetă american

Boeing obţine contractul pentru scutul antirachetă american

31 Dec 2011   •   08:32
Boeing obţine contractul pentru scutul antirachetă american

Boeing a obtinut un contract in valoare de 3,48 de miliarde de dolari cu Pentagonul, prin care va participa la crearea unui sistem de aparare antiracheta intercontinental, a anuntat vineri grupul american din domeniul aeronauticii si apararii, relateaza AFP.

Contractul, cu o durata de sapte ani, va permite grupului sa isi pastreze pozitia de principal furnizor al sistemului american de aparare, pe care o detine inca de la lansarea proiectului, in 2001. Grupul american va efectua teste, va concepe si va produce diferitele echipamente necesare in cadrul proiectului, a precizat Boeing intr-un comunicat.

Boeing s-a asociat cu concurentul sau, Northrop Grumman, in vederea obtinerii acestui contract, impotriva Lockheed. Northrop Grumman urmeaza sa supervizeze dispozitivele la sol, dar si alte aspecte ale proiectului, precizeaza grupul in comunicat.

De la lansarea sa, proiectul a cunoscut un succes limitat. In 2010, au fost ratate doua teste de interceptare. De asemenea, programul a generat unele depasiri bugetare, din cauza unor echipamente defectuoase, Pentagonul fiind nevoit sa solicite furnizorilor sai sa absoarba aceste costuri suplimentare.

(Mediafax)

×