x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bombă nucleară sau atacuri directe?

Bombă nucleară sau atacuri directe?

de Anca Aldea    |    02 Mai 2011   •   19:57

Uciderea lui Osama ben Laden reprezintă o lovitură nesemnificativă dată reţelei teroriste Al-Qaeda, susţin unii analişti. Dată fiind natura sa descentralizată, oarecum amorfă, Al-Qaeda are potenţial să desfăşoare simultan o serie de atacuri împotriva mai multor ţinte, scrie, într-un editorial publicat pe site-ul BBC, comentatorul Ahmed Rashid.

"Sute de jihadişti dedicaţi (susţinători ai războiului sfânt al Islamului, n.n.) şi indivizi care împărtăşesc aceleaşi opinii îl plâng pe liderul reţelei şi jură că îşi vor da viaţa pentru a răzbuna moartea acestuia", scrie jurnalistul.

Despre potenţialul reţelei a vorbit şi organizatorul atacurilor teroriste din SUA din "marţea neagră" a lui septembrie 2001. Khalid Sheikh Mohammed, aflat la Guantanamo Bay din 2006, le-a spus anchetatorilor că oamenii săi au ascuns undeva în Europa o bombă nucleară care va fi detonată în caz că Ben Laden va fi capturat de forţele aliate. Mărturia în care teroristul a promis că iadul nuclear se va instala pe Pământ apare într-o serie de documente date publicităţii de WikiLeaks şi citate de presa britanică.

Ahmed Rashid apreciază că reţeaua poate supravieţui şi fără mâna de fier a lui Ben Laden, deoarece filosofia ei este "un om, o bombă", iar discipolii ei sunt tot mai numeroşi. Orice individ care aruncă în aer o ţintă, în orice locaţie, se poate alătura Al-Qaeda. Aproape oricine care ajunge în Pakistan sau Afganistan poate beneficia de antrenamente în sânul unor grupări afiliate Al-Qaeda. "Astăzi, în fiecare ţară europeană există o celulă Al-Qaeda. Sute de musulmani cu paşapoarte europene au călătorit în zonele tribale pakistaneze pentru a se instrui şi apoi s-au întors în Europa", scrie editorialistul. De altfel, Berlinul a recunoscut recent că 200 de cetăţeni germani s-au antrenat în regiunile tribale din Afganistan şi/sau Pakistan şi au revenit liniştiţi în Germania. Situaţii similare se cunosc şi în Marea Britanie, Scandinavia, Spania şi Italia.

×
Subiecte în articol: osama bin laden ucis