x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bombardier strategic rusesc, prăbuşit la aterizare. Doi membri ai echipajului au murit

Bombardier strategic rusesc, prăbuşit la aterizare. Doi membri ai echipajului au murit

22 Ian 2019   •   15:15
Bombardier strategic rusesc, prăbuşit la aterizare. Doi membri ai echipajului au murit

Un bombardier strategic rus Tupolev Tu-22M s-a prăbuşit marţi la aterizare în apropiere de Murmansk (nord), provocând moartea a doi membri ai echipajului şi rănirea altor doi, a anunţat Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.
"Pe 22 ianuarie 2019, în regiunea Murmansk, după un zbor de antrenament avionul Tu-22M3 a avut o aterizare complicată din cauza unor puternice căderi de zăpadă (...) A fost distrus", a indicat armata rusă, citată de agenţiile de presă.
Armata a precizat că "doi membri ai echipajului au murit" şi alţi doi "au primit la faţa locului asistenţa medicală necesară".
Tupolev Tu-22M este un bombardier strategic de concepţie sovietică în care există spaţiu pentru patru piloţi şi membri ai echipajului. El poate atinge viteze de peste 2.000 km/h şi a fost utilizat în mai multe rânduri de Rusia pentru a efectua lovituri aeriene în Siria în sprijinul regimului lui Bashar al-Assad.
Aviaţia rusă traversează o serie neagră, după ce două avioane de vânătoare Su-34 au intrat în coliziune vineri în cursul unor manevre în Extremul Orient rus, deasupra Mării Japoniei, provocând moartea a doi piloţi şi rănirea unui al treilea, în timp ce un alt pilot este în continuare dat dispărut.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: avion rusia bombardier tupolev tu 22 m