x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Boris Johnson, de un "optimism prudent" privind posibilitatea unui acord

Boris Johnson, de un "optimism prudent" privind posibilitatea unui acord

13 Sep 2019   •   17:23
Boris Johnson, de un "optimism prudent" privind posibilitatea unui acord

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat vineri că manifestă un "optimism prudent" privind posibilitatea de ajunge la un acord cu Uniunea Europeană, evocând "un progres important" în discuţiile cu Bruxellesul, relatează AFP şi Reuters.

"Facem eforturi incredibil de mari să obţinem un acord. Există o formă brută a acordului care poate fi încheiat", a declarat şeful guvernul britanic.

Boris Johnson urmează să aibă luni, în Luxemburg, discuţii cu preşedintele Comisiei Europene la final de mandat, Jean-Claude Juncker, şi cu negociatorul şef al blocului comunitar, Michel Barnier.

"Vom discuta despre ideile la care am lucrat şi vom vedea unde ajungem. Aş spune că am un optimism prudent", a declarat liderul conservator la un eveniment de la Rotherham, în nordul Angliei.

"Dejunul de lucru" de luni de la Luxemburg, decis de "comun acord" potrivit unei purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, va fi prima întâlnire între cei doi lideri de la venirea la putere a lui Johnson, la sfârşitul lui iulie.

Prim-ministrul britanic se va întâlni la Luxemburg şi cu negociatorul şef al UE, Michel Barnier, precum şi cu omologul său luxemburghez Xavier Bettel.

Anunţul privind această întâlnire intervine în contextul în care Boris Johnson încearcă să ajungă la un compromis cu UE înaintea de data prevăzută în prezent pentru Brexit, 31 octombrie. Un summit european urmează să aibă loc pe 17 şi 18 octombrie la Bruxelles, iar aceasta ar putea fi ultima şansă pentru un acord între cele două părţi.

Prim-ministrul britanic se declară hotărât ca Marea Britanie să iasă din UE pe 31 octombrie, cu sau fără acord.

Parlamentul, unde Boris Johnson şi-a pierdut majoritatea, a votat săptămâna trecută o lege vizând împiedicarea unei ieşiri din UE fără acord, care îl obligă pe şeful guvernului să ceară o amânare de trei luni a Brexitului dacă nu se ajunge la un acord până la 19 octombrie.

Boris Johnson a răspuns însă că ar prefera să fie "mort într-un şanţ", decât să ceară o nouă amânare.

La Dublin, prim-ministrul irlandez Leo Varadkar a estimat vineri că "prăpastia rămâne foarte mare" între Bruxelles şi Londra.

"Explorăm posibilităţile", a declarat el, promiţând să lupte pentru un acord "până în ultimul moment". "Nu însă cu orice preţ", a adăugat el.

Irlanda este statul UE care are cel mai mult de pierdut din cauza Brexitului întrucât are legături economice şi comerciale strânse cu Marea Britanie.

Joi, negociatorul şef al UE, Michel Barnier, a estimat că UE "nu are motive" de a fi optimistă privind şansele de a ajunge la un acord de divorţ înainte de summitul UE de la jumătatea lui octombrie.

UE şi Regatul Unit nu reuşesc încă să se înţeleagă asupra modului de a evita restabilirea frontierei fizice între Irlanda, stat membru UE, şi provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit.

Londra respinge soluţia aşa-numită "plasa de siguranţă" sau "backstop", care nu poate lipsi în opinia Bruxellesului, în lipsa unei alternative credibile. Aceasta prevede ca Marea Britanie să rămână "într-un teritoriu vamal unic" cu UE dacă nu este găsită o soluţia mai bună până la finalul perioadei de tranziţie.

Potrivit cotidianului The Times, partidul unionist nord-irlandez DUP, aliat al lui Boris Johnson, ar fi gata să-şi flexibilizeze poziţia privind chestiunea frontierei cu Republica Irlanda, ceea ce lidera sa Arlene Foster dezminte.

Pe pieţele de schimb, lira sterlină a crescut cu 1% faţă de dolar vineri. O creştere care se explică, potrivit unui analist, prin faptul că "investitorii sunt mai puţin speriaţi de posibilitatea unui Brexit fără acord".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: Boris Johnson brexit