x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Boris Johnson se implică personal pentru a face posibile două curse de Formula 1 în Marea Britanie, în contextul pandemiei

Boris Johnson se implică personal pentru a face posibile două curse de Formula 1 în Marea Britanie, în contextul pandemiei

26 Mai 2020   •   11:20
Boris Johnson se implică personal pentru a face posibile două curse de Formula 1 în Marea Britanie, în contextul pandemiei
Sursa foto:

Premierul britanic Boris Johnson le-a solicitat miniștrilor aflați în subordinea sa să asigure menținerea curselor de Formula 1 în Regatul Unit, în condițiile în care autoritățile britanice au decis să impună o carantină de 14 zile oricărei persoane care va intra în țară, începând cu 8 iunie, scrie The Times.

Responsabilii Formula 1 intenționează să organizeze două etape ale Campionatului Mondial, cu porțile închise, pe circuitul de la Silvestone, pe 26 iulie și 2 august.

Boris Johnson i-a cerut secretarului pentru Cultură şi Sport, Oliver Dowden, celui al Sănătăţii, Matt Hancock, şi responsabilei cu Afacerile interne, Priti Patel, să găsească o soluţie pentru acordarea de excepţii de la regula carantinei pentru Formula 1, potrivit sursei menționate.

Justificarea unei astfel de excepţii este de a sprijini industria automobilistică britanică, oficialii Formulei 1 explicându-le responsabililor guvernamentali importanţa desfăşurării curselor şi a menţinerii actualei ediţii a Campionatului Mondial.

Acordul dintre Silverstone și Formula 1 pentru organizarea a două Grand Prixuri este complet, așa cum au anunțat recent responsabilii circuitului

×