x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Boris Nemțov spunea că se teme pentru viața sa, cu două săptămâni înainte de asasinarea sa

Boris Nemțov spunea că se teme pentru viața sa, cu două săptămâni înainte de asasinarea sa

28 Feb 2015   •   20:25
Boris Nemțov spunea că se teme pentru viața sa, cu două săptămâni înainte de asasinarea sa

Cu aproape două săptămâni înainte de asasinarea sa, vineri noapte, în plin centrul Moscovei, opozantul Kremlinului Boris Nemțov mărturisea unui săptămânal rus cu tiraj scăzut temerile sale și ale familiei sale în ceea ce privește siguranța sa, relatează AFP.

"Știți, da... puțin", îi răspundea fostul vicepremier unui jurnalist al săptămânalului Sobessednik, care îl întreba dacă se teme ca nu cumva să fie vizat de președintele rus Vladimir Putin.

"Dar, în ciuda a toate, nu îmi este atât de teamă de el. Dacă mi-ar fi fost foarte frică, nu aș conduce un partid de opoziție și nu aș face ceea ce fac", a nuanțat el la începutul lui februarie în paginile ziarului.

Opozantul, care și-a atras numeroși dușmani denunțând "agresiunea rusă în Ucraina", a relatat că discuta frecvent politică cu mama sa Dina Eidman, de 87 de ani, căreia Vladimir Putin i-a prezentat condoleanțe sâmbătă.

"Ea se opune categoric lucrurilor care se petrec în Ucraina. Ea este de părere că este o catastrofă și un coșmar total. Dar ceea ce o îngrijorează mai mult decât Ucraina este Putin", relata Nemțov la acel moment.

"De fiecare dată când o sun, repetă: 'Când vei înceta să dai vina pe Putin? Te va ucide!' Îi este cu adevărat frică că mă va ucide foarte curând din cauza luărilor mele de poziție", a mai spus cu acel prilej opozantul.

Boris Nemțov a primit de-a lungul anilor numeroase amenințări cu moartea. Anchetatorii ruși au menționat printre motivele posibile ale asasinării sale pista islamistă, pentru susținerea exprimată față de Charlie Hebdo, și pe cea a "elementelor radicale" implicate în conflictul din Ucraina.

"Sper totuși că bunul simț va prevala și că Putin nu vă va ucide", a glumit atunci jurnalistul de la Sobessednik. "Dacă vrea Dumnezeu. Sper și eu", a răspuns Boris Nemțov.

×