x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Brexit: 250 de companii s-ar putea muta din Marea Britanie, în Olanda

Brexit: 250 de companii s-ar putea muta din Marea Britanie, în Olanda

09 Feb 2019   •   13:17
Brexit: 250 de companii s-ar putea muta din Marea Britanie, în Olanda

Guvernul olandez a anunţat sâmbătă că este în discuţii cu 250 de companii despre mutarea operaţiunilor din Marea Britanie în Olanda înaintea ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, programată la 29 martie, relatează Reuters.
Ministerul Economiei a precizat într-un raport că un program de recrutare a adus 42 de companii sau filiale şi 1.923 de locuri de muncă din Marea Britanie în Olanda în 2018.
În raport sunt incluse banca japoneză de investiţii Norinchukin, compania de presă TVT Media, furnizorii de servicii financiare MarketAxess şi Azimo, precum şi asiguratorul maritim UK P&I Club printre companiile care au decis mutarea şi care nu fuseseră menţionate până acum.
"În 2019, mai multe companii, printre care Discovery şi Bloomberg, şi-au anunţat deja intenţia de a investi în Olanda din cauza Brexit-ului", a adăugat Ministerul Economiei.
"În plus, Agenţia olandeză pentru investiţii străine discută cu peste 250 de companii străine care iau în considerare mutarea operaţiunilor în Olanda după Brexit", a mai precizat Ministerul Economiei, adăugând că majoritatea dintre acestea sunt olandeze, dar că unele sunt şi firme americane sau asiatice care îşi reconsideră filialele europene.
"Printre ele sunt companii din sectorul financiar, din media şi publicitate, ştiinţele vieţii şi sănătate, dar şi logistică", a explicat Ministerul Economiei din Olanda.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit olanda