x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Budapesta – Bucureşti, proteste de pus pe gânduri

Budapesta – Bucureşti, proteste de pus pe gânduri

de Marina Constantinoiu    |    22 Ian 2012   •   21:00
Budapesta – Bucureşti, proteste de pus pe gânduri

O manifestatie organizata in spriji­nul controversatului premier ungar Vik­tor Orban a atras aproape 100.000 de persoane sambata dupa-amiaza, la Budapesta, in timp ce alti 5.000 de protestatari au cerut demisia presedintelui Pal Schmitt, acuzat de plagiat, relateaza AFP.

Manifestatia, denumita "mars al pacii pentru Ungaria", a fost initiata de unele publicatii si organizatii apropiate partidului de guvernamant FIDESZ, care au dorit sa arate ca Guvernul de la Budapesta, care a fost tinta a numeroase critici atat pe plan intern, cat si international, mai ales din partea Uniunii Europene, din cauza noii sale Constitutii, se bucura in continuare de sustinere. UE si SUA se tem ca semnalele de avertizare privind o transformare a "Primavarii arabe" intr-o "iarna est-europeana" exista deja la Bucuresti si la Budapesta, comenteaza presa straina.

Oamenii s-au adunat intai in Piata Eroilor din Budapesta si au pornit apoi pe unul dintre principalele bulevarde catre cladirea Parlamentului, purtand in maini drapele nationale, pancarte cu diverse mesaje de sustinere a Guvernului, simboluri ale partidului FIDESZ, lumanari si torte aprinse, relateaza corespondentul Radio Romania Actualitati la Budapesta, citat de Rador. Manifestatia a fost organizata de jurnalisti apropiati de partidul Fidesz al premierului Orban, pentru a demonstra ca dreapta este in continuare capabila sa adune multimi pe strazile din ca­pitala ungara.

Sustinere externa
La 2 ianuarie, o manifestatie organizata de partide de opozitie si organizatii civile a atras circa 70.000 de protestatari, reaminteste Mediafax. Acestia au protestat fata de intrarea in vigoare a noii Constitutii ungare, aspru criticata la Bruxelles, si nu numai. La scurt timp dupa manifestatie, ministrul Afacerilor Externe, Janos Martonyi, a declarat ca Guvernul poate "scoate de zece ori mai multe persoane in strada". Sambata, participantii au venit din toata Ungaria sau cu autobuze din tarile invecinate care au o puternica minoritate maghiara. De altfel, mii de maghiari din Romania au parti­cipat la manifestatia pro-Viktor Orban, de la Budapesta, iar cateva sute au participat la manifestatii si­milare in Cluj-Napoca, Targu-Mures, Sfantu-Gheorghe, Covasna, Baraolt, Targu Secuiesc, Odorheiu Secuiesc, Miercurea-Ciuc si Gheorgheni.

In Harghita, peste 500 de persoane au participat la mitingurile de solidaritate organizate in Miercurea-Ciuc, Gheorgheni si Odorheiu Secu­iesc, condamnand presiunile internationale la adresa statului vecin, transmite corespondentul Mediafax. Aceste manifestari au inceput cu intonarea imnului Ungariei, participantii tinand in maini lumanari aprinse si drapelele statului vecin
si ale maghiarilor de pretutindeni, iar apoi s-au tinut discursuri, ma­nifestatia incheindu-se cu imnul secuilor.

Paralele intre cele doua tari
Aflat la Odorheiu Secuiesc, presedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), Szasz Jeno, a declarat corespondentului Mediafax ca, prin acest miting, participantii au dorit sa fie alaturi de presedintele Ungariei, de Guvernul ungar si de majoritatea parlamentara din statul vecin, care au avut curajul sa ia masuri de protejare a propriei populatii in plina perioada de criza. "Facand o paralela intre Romania si Ungaria, ambele tari trecand prin perioade foarte grele, de criza economica si financiara, in timp ce in Romania – pentru a fi aproape de criteriile de convergenta, respectiv de deficitul bugetar – s-au taiat salariile in invatamant, sanatate, administratie publica, cultura, s-au impozitat pensiile mici si s-a majorat TVA, in Ungaria, in loc ca oamenii sa fie sanctionati din cauza crizei, au fost protejati de masurile Guvernului, care a preferat sa impoziteze bancile si hipermarketurile aflate in mainile strainilor.

Mai mult, cursul valutar in cazul unui milion de familii care au contractat credite pentru locuinte a fost inghetat, acestea platind ratele la cursul de 180 de forinti pentru un franc elvetian, si nu la peste 240 de forinti, cat este in prezent", a delarat Szasz Jeno. Presedintele PCM a afirmat ca aceia care "vor sa globalizeze lumea" sunt deranjati de curajul ma­nifestat de Guvernul Ungariei.

Si la Sfantul Gheorghe, Baraolt, Targu Secuiesc si Covasna, peste 600 de persoane au participat la manifestatiile organizate de PCM, in semn de solidaritate cu Guvernul Ungariei, transmite corespondentul Mediafax. La Targu-Mures, peste o suta de persoane au participat sambata seara, in centrul municipiului, in fata statuii lui Petofi Sandor, la un miting de solidarizare cu Guvernul Ungariei, potrivit Mediafax.
Legea fundamentala ungara, adoptata datorita majoritatii de doua treimi a partidului Fidesz al lui Viktor Orban, a adus critici din partea Uniunii Europene, sefului diplo­matiei americane Hillary Clinton si Amnesty International. Criticii reproseaza noii Constitutii ca li­mi­teaza puterile Curtii Constitutionale, ameninta pluralismul presei si pune capat independentei justitiei.

Incidente la Targu Secuiesc
Sambata, la Targu Secuiesc, cu ocazia mitingului pasnic de sustinere a premierului Ungariei, Viktor Orban, eveniment organizat de Partidul Civic Ma­ghiar (MPP), observand ca oamenii incep sa se adune in fata Primariei din oras, un grup de zece protestatari romani li s-a alaturat, nu inainte de a scrie pe pancarte mesaje antiprezidentiale: "Jos Basescu!", "Vrem loc de munca". Mirarea le-a fost mare cand au observat ca in fata Primariei sunt singurii cu tricolorul romanesc, ceilalti avand steagurile Ungariei. Cei zece au fost luati in vizor de doi politisti comunitari, care le-au adus la cu­nos­tin­ta ca sunt rugati sa se intoarca la casele lor, fiindca nu au autorizatie de pro­­test.

"Nu am stiut de ce se aduna lumea. Daca nu am inteles, ce vina am? Va dau buletinul, dati-ne o hartie sa putem sta aici", a strigat unul dintre protestatarii romani. Acesta a fost contrat imediat de un grup de ma­nifestanti maghiari: "Nu puteti sta aici". O femeie din grupul protestatarilor si-a pierdut rabdarea: "Pentru ce e adunarea asta? Pentru ce?". "E pentru Ungaria, nu pentru Romania", a venit raspunsul. Politistii comunitari le-au adus la cunostinta protestatarilor romani ca sunt pasibili de pla­ta unei amenzi, fiindca tulbura o manifestatie autorizata de Primarie. Intr-un final, protestatarii romani s-au indreptat spre centrul orasului. (Istvan Deak)

×
Subiecte în articol: externe