x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria, chemată la raport de Comisia Europeană în legătură cu gazoductul South Stream

Bulgaria, chemată la raport de Comisia Europeană în legătură cu gazoductul South Stream

29 Mar 2014   •   10:23
 Bulgaria, chemată la raport de Comisia Europeană în legătură cu gazoductul South Stream

Comisia Europeană a cerut autorităţilor bulgare explicaţii cu privire la un proiect de amendamente menite să excludă gazoductul South Stream din raza de acţiune a legislaţiei europene, a informat sâmbătă postul naţional de radio de la Sofia. O scrisoare oficială în acest sens a fost transmisă la Sofia, potrivit sursei citate.

Comisia pentru energie din parlamentul bulgar a adoptat recent un proiect de amendamente care vor permite ca gazoductul South Stream să fie tratat ca interconector între sistemele de gaze ale Bulgariei şi Rusiei. Astfel, conducta va fi exclusă din raza de acţiune a celui de-al treilea pachet legislativ pentru energie al UE şi nu va mai fi nevoie ca şi alţi furnizori să primească acces la gazoduct.

În toamna anului 2013, Comisia Europeană a constatat că acordurile semnate între Rusia şi mai multe ţări membre ale Uniunii, printre care şi Bulgaria, cu privire la construirea gazoductului încalcă legislaţia europeană pentru că nu permit ca alţi furnizori interesaţi, diferiţi de Gazprom, să aibă acces la conducta menită să aducă gazele ruseşti până în centrul şi sudul Europei, ocolind teritoriul Ucrainei.

CE precizează că nu este vorba de lansarea unei proceduri de infringement deoarece proiectele de amendamente încă nu sunt adoptate de parlamentul bulgar, a menţionat postul de radio naţional de la Sofia. (Agerpres)



×