x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgarii nu îşi doresc să devină „stat ţigănesc”

Bulgarii nu îşi doresc să devină „stat ţigănesc”

de Sînziana Stancu    |    02 Oct 2011   •   21:00
Bulgarii nu îşi doresc să devină „stat ţigănesc”

Mii de persoane au manifestat la Sofia impotriva tiganilor, dar si a autoritatilor, care nu iau masuri eficiente impotriva delincventei tiganesti care provoaca neajunsuri societatii bulgare si ii compromit imaginea in exterior. Ieri, Politia bulgara a intervenit pentru a dispersa mitingul spontan, din fata sediului Ministerului de Interne, al partidului Ordine, Lege si Justitie (RZS), care a cerut demisia ministrului de Interne, Tvetan Tvetanov, precum si suspendarea temporara a sedintelor Parlamentului. Protestatarii il acuza pe Tvetanov ca este principala cauza a violentelor din Bulgaria, scrie Novinite.com.

Sambata, 2.000 de militanti nationalisti manifestasera la Sofia, cerand masuri de urgenta impotriva 'criminalitatii tiganesti'. Protestatarii, majo­ritatea tineri, au defilat prin centrul capitalei bulgare, purtand drapelul national si scandand 'Bulgaria, trezeste-te!' si sloganuri impotriva romilor. Politia a arestat 15 manifestanti care purtau manusi de box. In fata se­diului presedintiei bulgare, militanti ai partidului nationalist Ataka purtau camasi pe care scria 'Eu nu vreau sa traiesc intr-un stat tiganesc' si o banderola cu inscriptia 'Criminalitatea tiganeasca, periculoasa pentru tara'.

Liderul partidului, Volen Siderov, este candidat la alegerile prezidentiale din 23 octombrie si a cerut 'reintroducerea pedepsei cu moartea' si 'desfiintarea ghetourilor' rome. Uciderea la 24 septembrie a tanarului bulgar Anghel Petrov, care ar fi fost lovit in mod deliberat de un microbuz condus de un apropiat al liderului interlop Kiril Raskov, a generat proteste masive ale bulgarilor din satul Katunita, care s-au extins rapid in toata tara. Politia a arestat in total aproximativ 300 de persoane.

×