x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bunte: Schumacher ar fi fost mutat de la terapie intensivă

Bunte: Schumacher ar fi fost mutat de la terapie intensivă

de Istvan Deak    |    13 Iun 2014   •   15:22
Bunte: Schumacher ar fi fost mutat de la terapie intensivă

Aflat în comă de la 29 decembrie 2013, septuplul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher ar fi fost mutat de la secţia de terapie intensivă a Spitalului Universitar din Grenoble, unde este internat. Cel puţin asta susţin jurnaliştii de la revista germană Bunte, care citează “surse din anturajul spitalicesc”.

Potrivit Bunte, Schumi, aşa cum este alintat de apropiaţi marele campion, ar fi fost mutat într-o secţie de recuperare a pacienţilor care au suferit traumatisme. Schumacher este în comă artificială de la 29 decembrie, după ce a suferit un grav traumatism cranian în urma unei căzături la schi, în staţiunea franceză Meribel. El s-a lovit cu capul de o stâncă, iar casca de protecţie pe care o purta în momentul accidentului s-a rupt în două.
Tot potrivit Bunte, Spitalul Universitar din Grenoble ar pregăti, astfel, transferul campionului german către o clinică specializată în tratamentele de reabilitare.

Familia lui Michael Schumacher nu a comunicat nimic oficial de mai multe săptămâni, presa precizând că şi de această dată a fost imposibil să se obţină vreun comentariu din partea acesteia.
 

×