x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bush - In afara bulei

Bush - In afara bulei

de Anca Aldea    |    14 Dec 2005   •   00:00
Bush - In afara bulei

Intr-o aparitie la postul de televiziune NBC, presedintele Bush a dat explicatii despre modul sau de viata de cand a calcat prima data la Casa Alba.
Interventia liderului american s-a datorat aparitiei, in revista Newsweek, a unui articol despre Irak. Materialul este ilustrat cu o imagine in care Bush apare intr-o bula de aer uriasa, aparent neinteresat de tot ceea ce se intampla in jurul lui si, mai ales, de chestiunile irakiene privite din interiorul Irakului. Ca are incredere oarba in apropiatii lui, Bush nu neaga. "Am impresia ca primesc sfaturi bune de la oameni foarte capabili", a spus Bush la NBC, facand ulterior referire la razboiul din Irak, care a inceput sa piarda tot mai mult sustinerea americanilor.

JERTFE PE BUNE. La 1.000 de zile de la izbucnirea conflictului armat din Irak si cu doar trei zile de la desfasurarea celei de-a treia runde a alegerilor legislative, Bush se simte dator sa se lamenteze. "Vreau sa vad familiile care au pierdut pe cineva drag in Irak... Ca sa fiu alaturi de ele, sa plang, sa ascult, sa explic, sa le impart durerea...", a mai spus Bush, explicand ca, in fapt, el este foarte interesat de soarta tuturor oamenilor si a tuturor lucrurilor. Despre razboiul injust din Irak, presedintele a spus ca "unii sunt tentati sa faca singuri dreptate". Bush a calificat drept inacceptabila utilizarea torturii in inchisorile irakiene. "Ma uit foarte mult la televizor, citesc presa in fiecare dimineata", a adaugat Bush, recunoscand ca, atunci cand da de articole care nu i se par adevarate, trece mai departe fara sa le citeasca.

×
Subiecte în articol: externe bush