x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bush, în Orient

Bush, în Orient

de Anca Aldea    |    10 Ian 2008   •   00:00
Bush, în Orient
Sursa foto: LarryDowning/

Preşedintele Statelor Unite a început ieri o vizită de opt zile în Orientul Mijlociu, într-o încercare declarată de a relansa procesul de pace între israelieni şi palestinieni.

Preşedintele Statelor Unite a început ieri o vizită de opt zile în Orientul Mijlociu, într-o încercare declarată de a relansa procesul de pace între israelieni şi palestinieni.

Este prima dată în cele două mandate ale sale când preşedintele George W. Bush efectuează o vizită în Israel, anunţată să relanseze negocierile de pace dintre israelieni şi palestinieni după 60 de ani de conflict. Pentru Bush, criticat că a cam ignorat problema israelo-palestiniană, vizita este un semn de sprijin oferit premierului israelian Ehud Olmert şi preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, în pofida unui scepticism răspândit. Liderul ame­rican pare că intenţionează să-şi respecte promisiunea făcută în cadrul conferinţei de la Annapolis (Statele Unite): încheierea, până la sfârşitul lui 2008, a unui acord privind crearea unui stat palestinian care să coexiste în pace cu Israelul, aminteşte AFP.

“Căutăm o pace de durată. Vedem o nouă oportunitate pentru pace aici, în Ţara Sfântă, şi pentru libertate în regiune”, a spus Bush, asigurându-şi omologul israelian de toată susţinerea din partea SUA. Marc Regev, purtătorul de cuvânt al premierului israelian, a declarat că se aşteaptă ca negocierile, care vor avea la cel mai înalt nivel, să înceapă rapid. Există şi o comisie specială coordonată de ministrul israelian de Externe, Zipora Livni, şi de fostul premier palesti­nian Ahmad Qurei.

 

AGENDĂ ÎNCĂRCATĂ. Vizita preşedintelui SUA are şi o altă conotaţie: aceea de a arăta lumii întregi că SUA susţin Israelul într-un eventual conflict cu Iranul. De altfel, chestiunea iraniană se va afla pe agenda discuţiilor pe care Bush le va purta în cele opt zile ale turneului său în Orientul Mijlociu – în afară de Israel şi Teritoriile Palestiniene, preşedintele va vizita Arabia Saudită, Egipt, Kuweit, Bahrein şi Emiratele Arabe Unite.

Bush şi secretarul de stat Condol­lee­zza Rice au fost cazaţi ieri la Ho­telul Regele David din Ierusalim. Agenda preziden­ţială a fost încărcată cu o serie de între­vederi separate cu lideri israe­lieni şi palestinieni, precum şi cu re­pre­zentantul Cvartetului pentru Orien­tul Mij­lo­ciu, Tony Blair. În pro­gramul lui Bush au fost introduse două vizite – astăzi, la Biserica Naşterii Domnului din Cisiordania şi mâine la Bise­rica din Galileea, unde Iisus a pronunţat predica de pe munte. Tot mâine, Bush este aşteptat să depună o coroană de flori la monumentul Holocaustului din Ierusalim.

 

Securitate

Liderul de la Casa Albă a aterizat ieri, la prânz, pe Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, unde a fost întâmpinat de premierul Ehud Olmert, de preşe­dintele Shimon Peres şi de zeci de alţi politicieni şi lideri rabini. O gardă de onoare formată din reprezentanţi ai tuturor armelor forţelor israeliene a fost desfă­şu­ra­tă de-a lungul covorului roşu de la scara avionului, iar pista a fost survolată de elicoptere mi­litare americane şi păzită de maşini blindate şi efective mi­litare americane şi israliene. De la Tel Aviv, Bush a fost escortat până la Ierusalim, unde, cu 24 de ore înaintea sosirii preşedintelui SUA, a fost decretat nivelul 3 de alertă, care precede starea de urgenţă. Măsurile de securitate luate cu ocazia vizitei au fost fără precedent, potrivit autorităţilor israeliene.

 

anca.aldea@jurnalul.ro

×
Subiecte în articol: externe bush