x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CÂRTIŢA KGB / Un scandal de spionaj zguduie NATO şi UE

CÂRTIŢA KGB / Un scandal de spionaj zguduie NATO şi UE

de Mihaela Matachita    |    19 Noi 2008   •   00:00

"Spionul venea din frig" era titlul unui roman de spionaj scris de John le Carré, de mare succes în perioada războiului rece. Acum, o poveste similară în privinţa "beneficiarului", se transformă într-un adevărat dezastru pentru Bruxelles: ani întregi, un oficial eston a transmis ruşilor cele mai tainice informaţii clafisicate ale NATO şi UE.



Şi de data aceasta, spionul "vine din frig", Estonia, iar modul de comunicare între "cârtiţă" şi ofiţerul la ordinul căruia lucra este asemănător celui din timpul războiului rece, arată revista germană Der Spiegel. Herman Simm (61 de ani) folosea, pentru a trimite mesaje contactului său rus, un aparat de radio modificat, care arăta ca o relicvă din vremurile de început ale electronicii. Dar tot ce transmitea acest oficial de rang înalt din Ministerul estonian al Apărării nu era deloc demodat, ci informaţii de ultimă oră.

UN PEŞTE MARE

Interesant este faptul că, deşi Simm şi soţia sa, Heete, au fost arestaţi la 21 septembrie, povestea a fost ţinută "sub cearşaf" până acum. La Tallinn, Simm răspundea de informaţii clasificate, avea acces la aproape toate documentele care circulau spre şi de la NATO şi UE, astfel încât conţinutul acestora ajungea şi la serviciul de spionaj al Rusiei, SVR, inclusiv analize confidenţiale ale NATO despre criza din Kosovo, războiul din Georgia şi chiar programul de apărare antirachetă ("scutul"). De aceea, anchetatorii consideră că au prins "un peşte mare".

CATASTROFĂ

În urma scandalului de spionaj, imaginea de succes politic a Estoniei, republică fost sovietică situată la Marea Baltică, are mult de suferit. La fel, şi imaginea Alianţei Nord-Atlantice împreună cu cea a Uniunii Europene. Investigatori de la acestea două, conduşi de un oficial american, s-au şi urcat în avionul de Tallinn, pentru a cerceta dimensiunile dezastrului. Pe măsură ce "sapă", ei descoperă "munţi" de dovezi ce demonstrează cât de uriaşă a fost trădarea. Der Spiegel relatează că un oficial guvernamental german vorbeşte despre "o catastrofă", iar parlamentarul estonian Jaanus Rahumagi se teme de "o pierdere istorică". La rândul lor, oficiali NATO compară cazul Simm cu cel al lui Aldrich Ames, un fost agent CIA care a transmis ani în şir informaţii la KGB, serviciul de spionaj sovietic. Scurgerile pe filiera estoniană sunt cel mai grav scandal de spionaj de la încheierea războiului rece. Cazul demonstrează cât de vulnerabile au devenit NATO şi UE o dată cu extinderea lor către Est. Cât de realiste erau speranţele că extinderea va aduce mai multă securitate, că va face Europa unită şi liberă, iar NATO mai puternică?, se întreabă autorul articolului din revista germană.

AGENTUL ADORMIT
În cadrul Alianţei, Estonia nu este tratată prea diferit de Germania sau Italia când este vorba despre informaţii sensibile. Pentru o ţară ca Rusia, care se opune NATO şi priveşte cu suspiciune extinderea UE, a face un mic ocol prin ţările baltice era modul ideal de a ajunge în inima Bruxellesului cu minimum de risc.

Anchetatorii bănuiesc că Simm a stabilit contactul cu serviciile de spionaj ruseşti în anii 1980. În acel timp, Estonia lupta pentru independenţă şi era clar că Moscova va pierde republicile baltice într-o zi. Se bănuieşte că, după căderea comunismului, SVR, succesorul KGB, l-a ţinut pe Simm în adormire. Când s-a discutat aderarea Estoniei la NATO la mijlocul anilor 1990, Simm a avansat rapid în funcţie şi în 1994 a devenit şeful poliţiei estoniene. Apoi, a fost transferat la Ministerul Apărării estonian ca şef de department, răspunzând de coordonarea cu NATO şi UE.


BANII, BANII, BANII

Rămâne de stabilit ce motivaţie a avut Simm să acţioneze astfel. Deocamdată este clar că acesta deţine vreo şase terenuri şi alte proprietăţi, inclusiv o fermă renovată pe coasta Balticii, o reşedinţă în orăşelul Saue, lângă Tallinn. Se crede că omul său de contact este un agent SVR care călătoreşte prin Europa cu un paşaport spaniol fals.

NATO este preocupată acum să ia măsuri împotriva unor eventuale scurgeri de informaţii din Europa de Est în viitor. Der Spiegel cita un oficial din Bruxelles potrivit căruia "trebuie să presupunem că aparatul de spionaj rusesc menţine un număr de Simm şi în ţările baltice".

×
Subiecte în articol: externe nato spionaj simm