x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cambridge Analytica, sub protecţia Legii falimentului

Cambridge Analytica, sub protecţia Legii falimentului

18 Mai 2018   •   11:22
Cambridge Analytica, sub protecţia Legii falimentului

Cambridge Analytica, firma din centrul scandalului cu care se confrunta Facebook, a cerut unui Tribunal din New York să fie plasată sub protecţia Legii falimentului. Un demers care are ca rezultat lichidarea firmei şi folosirea fondurilor obţinute pentru plata datoriilor.

 

Numărul creditorilor Cambridge Analytica este estimat între 1 şi 49, activele la 100.001-500.000 dolari şi datoriile între un milion şi zece milioane de dolari. Facebook este afectată de dezvăluirile apărute la mijlocul lunii martie şi au lovit imaginea companiei, provocând scăderea valorii acţiunilor sale la bursă.

Datele a circa 87 de milioane de utilizatori - cifra comunicată de Facebook - au fost folosite în mod abuziv de firma de consultanţă politică, înainte ca Facebook să înceapă să impună restricţii în 2014. Cambridge Analytica a fost implicată apoi în campania electorală a candidatului republican la preşedinţia SUA în 2016, Donald Trump.

Conform unei anchete realizate de New York Times şi The Observer, firma Cambridge Analytica a obţinut acces inadecvat la datele a peste 50 de milioane de utilizatori de Facebook, servindu-se de ele pentru a dezvolta un soft care să permită previzionarea şi influenţarea votului alegătorilor în favoarea candidatului Donald Trump, pentru care firma a lucrat în campania din 2016.

În replică, Facebook a "suspendat" Cambridge Analytica, acuzând-o că a colectat, fără asentimentul său, informaţii personale a milioane de utilizatori ai reţelei sociale. Facebook a suspendat, de asemenea, accesul firmei-mamă a Cambridge Analytica, Strategic Communication Laboratories (SCL), precum şi pe cele ale lui Aleksandr Kogan, psiholog la Universitatea Cambridge, şi Christopher Wylie, şef al Eunoia Technologies şi fost angajat al Cambridge Analytica.

Aplicaţia dezvoltată de Aleksandr Kogan, "thisisyourdigitallife", se afişa pe Facebook ca "aplicaţie de cercetare utilizată de psihologi". Ea le propunea utilizatorilor să fie plătiţi în schimbul completării unor teste de personalitate. Circa 270.000 de persoane au descărcat această aplicaţie, permiţându-i dezvoltatorului să aibă acces la informaţii precum oraşul indicat în profil sau conţinuturile pe care le apreciaseră.

Facebook a explicat că Aleksandr Kogan a colectat în mod legal datele utilizatorilor, dar a "încălcat regulile platformei" transmiţând aceste date către Cambridge Analytica şi Christopher Wylie. Însă, responsabilii reţelei nu au explicat niciodată cum au fost ele obţinute sau utilizate. AGERPRES

×