x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Camerista l-a identificat oficial ca agresor pe Strauss-Kahn.

Camerista l-a identificat oficial ca agresor pe Strauss-Kahn.

de Marina Constantinoiu    |    16 Mai 2011   •   05:14

Presupusa victima a sefului Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, camerista care il acuza de agresiune sexuala, a fost invitata la comisariatul de politie din Harlem, unde este retinut seful FMI, pentru a-l identifica oficial pe acesta, relateaza cotidianul francez Liberation, in editia electronica.

Un purtator de cuvant al politiei new-york-eze a precizat ca femeia l-a identificat oficial pe Strauss-Kahn. Liberation precizeaza ca, intrebat daca angajata hotelului new-yorkez care-l acuza pe seful FMI l-a identificat pe Strauss-Kahn dintr-un grup de barbati prezentati special pentru o sedinta de identificare, seful politiei a declarat :’’Exact.’’ Purtatorul de cuvant a adaugat ca anchetatorii ‘’au preluat probe din camera de hotel care fusese ocupata de Strauss-Kahn, in special elemente care contin probe ADN’’.

Camerista (in varsta de 32 de ani) de la hotelul Sofitel, unde a fost cazat Strauss-Kahn, a parasit comisariatul de politie dupa ce a fost audiata intr-o duba, ascunsa sub o cuvertura alba. Un politist de la sectie rugase anterior jurnalistii sa nu fotografieze victima.

Dominique Strauss-Kahn a parasit comisariatul de politie incatusat, potrivit imaginilor prezentate de televiziunile de stiri din intreaga lume.

Unul dintre avocatii americani ai lui Dominique Strauss-Kahn, William Taylor, a declarat pentru agentia France Presse ca seful FMI ‘’se simte bine’’, dupa ce avocatul a avut acces la acesta la comisariatul de politie din Harlem, unde Strauss-Kahn a fost interogat. ‘’L-am vazut, este bine si vom fi cu el la tribunal mai tarziu, in cursul zilei’’, a precizat Taylor. El a precizat ca seful FMI va pleda nevinovat si ca neaga toate faptele care-i sunt reprosate.

×