Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fost redactor-şef al cotidianului Hamburger Morgenpost (2006-2008). La puţin timp a fost instalat pe aceeaşi funcţie la redacţia regională din Hamburg a tabloidului Bild (2008-2011). La doar 40 de ani, Matthias Onken atinsese deja vârful piramidei jurnalistice la care alţii nici măcar nu îndrăznesc să viseze. Cele 14 ore petrecute zilnic în redacţie au eliminat complet latura privată din viaţa sa. Într-o cameră de hotel din New York, cei 16 ani de presiune şi-au spus cuvântul şi Onken a decis să demisioneze.
Frumuseţea renunţării
El descrie pentru Welt am Sonntag mirajul puterii din viaţa sa, nopţile nedormite şi sentimentul plăcut de a renunţa. Într-un moment în care mulţi jurnalişti de pe întreg mapamondul se tem pentru viitorul lor, el a scris o carte despre cât de frumos este să renunţi la tot. “Vorbim despre două lumi diferite. Este o experienţă traumatizantă să îţi pierzi locul de muncă şi să fii străin de tot ceea ce ţi se întâmplă. Pentru mine, decizia a fost una conştientă şi asumată. Presiunea durerii personale a fost mult prea mare, chiar dacă eram invidiat de mulţi pentru funcţia de redactor-şef al cotidianului Bild. Efectiv nu îmi mai mergea bine şi nu mai exista altă ieşire. Eu am ales această situaţie, chiar dacă patronul ar fi preferat să mă exploateze în continuare”, spune Onken.
O poveste valabilă şi pentru alţi jurnalişti
El descrie cartea sa “Până n-a mai mers nimic” ca fiind elocventă pentru viaţa jurnalistului de pretutindeni, dar nu exclude nici ipoteza că pur şi simplu n-a fost omul potrivit la locul potrivit. “Cartea este o poveste intimă despre viaţa mea, despre modul în care am confruntat presiunea şi stresul. Poate că alţii suportă mai uşor această povară şi nu iau totul asupra lor. Mulţi foşti colegi mi-au spus că numele lor ar putea să fie pe acea carte, că munca îi torturează la fel de mult. Cartea prezintă sentimentul unei generaţii de şefi, care au ajuns sus în ultimii ani şi s-au confruntat cu presiunea succesului, cu fluctuaţii ale colegilor şi cu condiţiile financiare dificile. Mulţi lideri decizionali din presă nu reuşesc să adoarmă noaptea, chinuiţi de întrebarea cât vor mai rezista în astfel de condiţii”, explică Matthias Onken.
Eliberare fără regrete
El respinge ideea că ar fi acţionat într-un moment lipsit de luciditate. “Nu a fost un moment de burn-out, din acelea în care îţi vine să îţi dai demisia. Eram epuizat fizic, psihic şi spiritual, dar continuam să lucrez 14 ore pe zi. Şi erau zile cumplite. Pendulam între euforie totală şi depresie severă. Pe termen lung a fost insuportabil pentru mine. Cartea a fost o scriere cu efect terapeutic pentru mine. O autoreflexie fără menajamente despre o perioadă în care am trăit doar pentru muncă şi am pierdut aproape tot”, mărturiseşte el cu mult curaj.
“Nu este un sfat pentru alţii”
“Când am ieşit din presă, mi-am dat seama cât de mulţi erau interesaţi de povestea mea. Nu consider experienţa mea un imbold pentru renunţare sau un sfat pentru cei care se află în această situaţie. În primul rând este vorba despre puterea de a renunţa. Mulţi nu reuşesc asta, chiar şi eu am avut nevoie de mult timp. Uneori te ajută dacă altcineva găseşte cuvintele potrivite pentru ceea ce simţi. Nu am regretat alegerea făcută. A fost o eliberare pentru mine. Am redevenit propriul meu stăpân, fără obligaţii, fără presiuni şi fără răspunderea faţă de cei 70 de colegi din redacţie, pentru tot ceea ce îmi asumasem conştient cu câţiva ani în urmă”.
Cel mai negru moment din carieră!
Matthias Onken evocă cel mai greu moment al carierei sale, cea mai mare gafă a redacţiei pe care a condus-o. “În urmă cu câţiva ani, vedeta de la Hollywood Robert Redford s-a căsătorit într-un hotel din Hamburg. În ziarul Bild de a doua zi nu a apărut nici un cuvânt despre asta, în schimb evenimentul a fost relatat în Hamburger Abendblatt. A fost un dezastru. Cea mai mare ruşine. Un caz tipic de noroc de reporter. Întâmplător un reporter al ziarului concurent se afla în acel hotel la acea oră. Chiar şi aşa este inacceptabil ca Bild să rateze aşa ceva. Deviza noastră este că noi scriem primii mereu. A fost un fiasco total, care mi-a marcat mult timp viaţa. Când am văzut articolul din Abendblatt mi s-a făcut rău, vroiam să intru în pământ de ruşine. Am acceptat critica internă, chiar dacă a fost extrem de dură”, se “eliberează”, acum, Onken.
Alcool şi yoga
Întrebat despre modalităţile în care a ales să combată presiunea, Onken recunoaşte un adevăr despre care mulţi jurnalişti se feresc să vorbească. “Alcoolul şi turul cârciumilor au fost mereu în prim-plan. Petreceri, sex contra cost. Eram incapabil să am o relaţie cu o femeie. Am simţit mereu că femeile atentează asupra timpului meu. Am încercat mereu să scap de această presiune. Multi jurnalisti încearcă să combată stresul cu droguri. Ulterior am încercat să combat presiunea prin yoga şi maraton. În acel moment ştiam deja că demisia e singura ieşire”, spune fostul redactor-sef.
Viaţă de jurnalist
“Până la ora 23:30 nu exista pauză pentru mine. Mă duceam la culcare şi adormeam cu telefonul în mână dacă reuşeam. Prietenii au dispărut, au rămas doar colegii. A fost un proces de ani de zile în care am căzut total şi aproape că mi-am ucis sănătatea. Cele mai frumoase zile din viaţa mea au fost cele în care mi s-au propus funcţiile de redactor-şef. Eram mândru de mine fără să ştiu că o să îmi distrug viaţa. Mi-am irosit mulţi ani din viaţă alergând după exclusivităţi şi după idealul de a fi primii. Nu am fost capabil să înţeleg că pentru alţii eu nu contam ca individ, conta doar funcţia mea. Existam doar datorită funcţiei mele”, spune Onken într-un interviu pentru Tageszeitung.
Politicul şi presa
El recunoaşte că o parte din presiune se datorează şi imixtiunii politicului în presă: “Politicul şi mass-media aproape că s-au contopit. Nu aş putea spune că mai există distanţă între ele. Lucrurile se pun în mişcare împreună. Politicienii îşi explică viitoarele mişcări unor jurnalişti apropiaţi şi abia apoi le comunică public. Pe de altă parte, mulţi jurnalişti încearcă să joace un rol activ în această poveste şi vor să îşi pună amprenta asupra politicului. Vechea împărţire a rolurilor s-a dizolvat. Nu putem vorbi despre o dezvoltare pozitivă, dacă pe tapet apar tot mai multe teme de manipulare”.
Există alternativă!?
Matthias Onken este convins că există alternativă pentru o carieră în presă. “Sunt convins că există. Am fost un reporter pasionat, însă m-am lăsat atras de mai mulţi bani şi de influenţa şi puterea unei funcţii de conducere. Acum întâlnesc mulţi jurnalişti care ard după proiecte şi nu pun banii pe primul plan. Am o admiraţie pentru asta. Mulţi clachează şi nu reuşesc să se realizeze financiar sau să îşi permită luxul imparţialităţii profesionale. Mereu există un risc, iar alternativa într-o astfel de situaţie care te mănâncă pe interior nu există cu adevărat, decât cea de a renunţa. Nu m-aş întoarce într-o funcţie de conducere. În nici un caz în presa de tip tabloid”, a încheiat Matthias Onken.
