x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Candidat-deţinut! Iulia Timoşenko, propunerea opoziţiei din Ucraina la alegerile prezidenţiale din 2015

Candidat-deţinut! Iulia Timoşenko, propunerea opoziţiei din Ucraina la alegerile prezidenţiale din 2015

07 Dec 2012   •   19:56
Candidat-deţinut! Iulia Timoşenko, propunerea opoziţiei din Ucraina la alegerile prezidenţiale din 2015

Principala alianţă a opoziţiei ucrainene a desemnat-o pe Iulia Timoşenko drept candidat în scrutinul prezidenţial din 2015.

Decizia a fost luată în cursul congresului alianţei opoziţiei, formată din partidul Iuliei Timoşenko şi cel al fostului preşedinte al Parlamentului, Arseni Iaţeniuk.

"Iulia Timoşenko a demonstrat că împărtăşeşte valorile europene şi democratice şi că este capabilă să lupte", a spus Iaţeniuk.

Marea perdantă a alegerilor prezidenţiale din 2010, câştigate de Viktor Ianukovici, Timoşenko ar obţine 55 la sută din voturi, afirmă unul dintre liderii alianţei opoziţiei, deputatul Mykola Tomenko.

Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere, dar susţinătorii ei speră că va fi eliberată după o decizie a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

×