x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Caracas: Ambasadorul german, out

Caracas: Ambasadorul german, out

08 Mar 2019   •   18:43
Caracas: Ambasadorul german, out
Sursa foto: DAINA LE LARDIC

Șeful diplomației de la Berlin, Heiko Maas, a condamnat decizia Venezuelei de expulzare a ambasadorului german, considerând că aceasta „agravează situaţia”, transmite AFP.

„Este vorba despre o decizie de neînţeles, care agravează situaţia şi nu contribuie la destindere”, a declarat Heiko Maas, într-un scurt comunicat, după ce Daniel Kriener, unul dintre ambasadorii occidentali care l-au întâmpinat pe opozantul Juan Guaido la revenirea la Caracas, marţi, a fost acuzat de „ingerinţă în afacerile” interne ale Venezuelei şi somat să părăsească această ţară „în următoarele 48 de ore”. „Sprijinul nostru, sprijinul Europei, pentru Juan Guaido rămâne neschimbat. Ambasadorul Kriener a depus o muncă excelentă la Caracas, mai ales în aceste ultime zile”, a subliniat şeful diplomaţiei germane. Daniel Kriener s-a numărat printre cei în jur de 12 ambasadori occidentali care s-au deplasat pentru a-l întâmpina pe Guaido la aeroport la revenirea sa în Venezuela. Până acum, doar ambasadorul german a făcut obiectul unei măsuri de expulzare. „Venezuela anunţă public decizia de a-l declara «persona non grata» pe ambasadorul Germaniei, Daniel Martín Kriener, din cauza ingerinţelor recurente în afacerile interne ale ţării, prin încălcarea flagrantă a normelor care guvernează relaţiile internaţionale”, a anunţat Ministerul de Externe de la Caracas, într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

Opozantul Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei, a cerut ieri Europei să intensifice sancţiunile financiare împotriva regimului preşedintelui Nicolas Maduro, la o zi de la expulzarea ambasadorului Germaniei.

 

×
Subiecte în articol: Heiko Maas