Catalonia îşi reia demersurile pentru independenţă
Liderul catalan Quim Torra a relansat campania pentru obţinerea independenţei faţă de Spania. Premierul provinciei spaniole Catalonia a cerut guvernului de la Madrid să accepte un referendum privind secesiunea şi totodată a respins ideea unui vot care să poată asigura doar o autonomie sporită.
În cadrul unei conferinţe, Torra a prezentat marţi seara paşii către independenţă. El a fost ales în urmă cu cinci luni ca succesor al lui Carles Puigdemont, care s-a refugiat anul trecut în Belgia, după ce guvernul spaniol l-a destituit ca urmare a organizării unui referendum neautorizat de la centru şi a proclamării independenţei.
Între timp, şi premierul de atunci al Spaniei, Mariano Rajoy, a fost înlocuit, iar succesorul său, Pedro Sanchez, are o atitudine mai puţin dură faţă de autorităţile regionale de la Barcelona. El a propus un referendum pentru autonomie sporită şi s-a opus unei noi consultări a electoratului pe tema independenţei.
Quim Torra a apreciat că ideea lui Sanchez este "interesantă", însă a cerut repetarea votului din 1 octombrie 2017, de data aceasta în cadrul unui referendum privind independenţa aprobat de statul spaniol şi recunoscut internaţional, al cărui rezultat să fie obligatoriu. El s-a declarat deschis negocierii mai multor probleme, cum ar fi situaţia politicienilor separatişti închişi sub acuzaţia de rebeliune, din cauză că au participat la organizarea referendumului considerat ilegal.
Procesul acestora ar putea începe în octombrie, iar Torra a susţinut că nu va accepta nicio sentinţă în afară de achitarea integrală. În iulie, un sondaj de opinie arăta că ponderea alegătorilor din Catalonia care doresc independenţa este cu circa două puncte procentuale mai mare decât a celor care sunt împotrivă. La alegerile regionale din decembrie anul trecut, un partid anti-secesiune obţinuse cele mai multe voturi. AGERPRES

Ştiri din .ro
-
HOROSCOP săptămâna 9-15 decembrie cu Camelia Pătrășcanu. Săptămână excelentă pentru Fecioare, Săgetătorii muncesc din greu și sunt artăgoși, însă va ploua cu bani pentru ei! antena3.ro
-
HOROSCOP RUNE pentru săptămâna 9-15 decembrie, cu Mihai Voropchievici. Gemenii se vor bucura foarte mult antena3.ro
- Liderul interlop Boncu și prietenul lui Nasleu, discuție despre primarul Timișoarei: ”Robocap (…) prostanul” Pressalert.ro
- Operațiune fără precedent a DIICOT și DGA – șeful serviciului arme și alți patru subordonați, ridicați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și luare de mită UPDATE 3 Cine a fost reținut Pressalert.ro