x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Catalonia. Partidele pro-independență ar pute obține cele mai multe voturi la alegerile anticipate

Catalonia. Partidele pro-independență ar pute obține cele mai multe voturi la alegerile anticipate

05 Noi 2017   •   17:00
Catalonia. Partidele pro-independență ar pute obține cele mai multe voturi la alegerile anticipate

Partidele care susţin independenţa Cataloniei ar urma să obţină cele mai multe voturi la alegerile anticipate prevăzute să aibă loc în regiune la 21 decembrie, dar şi-ar putea pierde majoritatea, relevă un sondaj publicat duminică în cotidianul La Vanguardia, citat de Reuters şi AFP. 

Potrivit sondajului realizat între 30 octombrie şi 3 noiembrie, trei formaţiuni favorabile independenţei - ERC, Stânga republicană, CUP, Candidatura unităţii populare, de extremă stânga, şi PDECat, Partidul democrat european, conservator separatist - şi-ar adjudeca între 66 şi 69 din mandate în parlamentul cu 135 de locuri, unde majoritatea absolută este de 68 de locuri. 

Ca procentaj, acest rezultat ar însemna 46% din voturi, cu 1,8% mai puţin decât la ultimele alegeri regionale, care au avut loc în septembrie 2015. 

Cele trei formaţiuni dispun în prezent de 72 de locuri. 

Un alt sondaj publicat de cotidianul conservator La Razon arată că aceleaşi trei partide nu ar obţine decât 65 de locuri la scrutinul anticipat. 

În schimb, partidele unioniste ar urma să fie votate de mai mulţi alegători: Partidul Popular al premierului spaniol Mariano Rajoy, formaţiunea centristă Ciudadanos şi Partidul Socialist din Catalonia ar putea totaliza 44% din voturi, cu 5% mai mult decât în 2015, conform sondajului publicat de La Vanguardia. 

La finele lui octombrie, Consiliul de Miniştri al Spaniei a aprobat vineri demiterea întregului guvern catalan, dizolvarea parlamentului regional şi convocarea de alegeri în Catalonia pentru data de 21 decembrie, în contextul măsurilor adoptate de guvernul spaniol pentru restabilirea legalităţii constituţionale, după ce Parlamentul catalan a aprobat declararea unilaterală a independenţei.

AGERPRES

×