x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cauțiune de 1 milion de dolari pentru polițistul acuzat de uciderea lui George Floyd

Cauțiune de 1 milion de dolari pentru polițistul acuzat de uciderea lui George Floyd

08 Iun 2020   •   22:28
Cauțiune de 1 milion de dolari pentru polițistul acuzat de uciderea lui George Floyd
Sursa foto: Hepta

Un tribunal din Minneapolis a fixat la 1 milion de dolari cauţiunea în cazul fostului ofiţer de poliţie care l-a ţinut  la pământ cu genunchiul pe George Floyd, timp de aproape nouă minute, înainte de decesul acestuia, au anunțat  agenţiile internaţionale de presă.

Derek Chauvin (44 de ani) a acceptat condiţiile tribunalului, care includ să nu contacteze familia lui Floyd, să nu lucreze în sfera securităţii, să nu părăsească statul Minnesota şi să predea armele de foc.

Chauvin a compărut pentru scurt timp luni la tribunalul din Minneapolis, următoarea audiere fiind programată pentru 29 iunie.

Poliţistul alb este văzut într-o înregistrare cum îl ţine la pământ pe afro-americanul Floyd, în timp ce acesta se plânge că nu poate să respire. Scena a declanşat ample proteste antirasiste şi contra violenţei poliţiei, în SUA şi pe plan mondial.

×
Subiecte în articol: George Floyd