x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CAZ INCREDIBIL în Marea Britanie: Unui bărbat i-a luat foc stomacul în timp ce se afla pe masa de operaţie! Explicaţiile medicilor

CAZ INCREDIBIL în Marea Britanie: Unui bărbat i-a luat foc stomacul în timp ce se afla pe masa de operaţie! Explicaţiile medicilor

23 Mai 2014   •   10:59

Un bărbat a rămas cu cicatrici destul de serioase, după ce, în timp ce se afla pe masa de operație, o substanță sterilă a luat foc în momentul în care îi era aplicată în zona stomacului.

Paul Hill, de 43 de ani, era programat pentru o operație de hernie la spitalul Universitar North Tees, din Marea Britanie. Omul se afla sub anestezie generală, în momentul în care substanîa sterilî pe bazî de alcool a luat foc.

După ce s-a trezit din anestezie, bărbatul, tată a patru copii, a aflat că abdomenul i-a fost cuprins de flăcări din cauza soluției folosite pentru dezinfectarea pielii. "Nici macar n-am știut că e posibil. Când mi-au spus ce s-a întâmplat, n-am știut ce să cred. I-am povestit soției și, inițial, nu m-a crezut. Se gândea că încă sunt sub influența sedativelor", a declarat Paul, potrivit metro.co.uk.

Un purtător de cuvânt al spitalului a declarat că acest incident este anchetat foarte serios pentru a nu se mai întâmpla în viitor.

În urmă cu doi ani, un medic chirurg de top din New York i-a dat foc unui pacient, în timpul operației, după ce un instrument pe care-l folosea a cauzat o "explozie". Enrique Ruiz a suferit arsuri de gradul doi în zona gâtului și pe piept.


×