x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cazul Assange: Justiţia suedeză decide la 3 iunie în legătură cu emiterea unui mandat de arestare

Cazul Assange: Justiţia suedeză decide la 3 iunie în legătură cu emiterea unui mandat de arestare

21 Mai 2019   •   16:49
Cazul Assange: Justiţia suedeză decide la 3 iunie în legătură cu emiterea unui mandat de arestare

Tribunalul districtual din Uppsala (Suedia) va examina la 3 iunie solicitarea procuraturii privind emiterea unui mandat de arestare, în absenţă, împotriva lui Julian Assange, informează dpa, care notează că este vorba de primul pas în vederea posibilei extrădări în Suedia a fondatorului WikiLeaks.

Tribunalul din Uppsala a luat decizia în acest sens marţi, după ce procurorul general adjunct Eva Marie Persson şi avocatul suedez al lui Assange, Per E.Samuelson, au propus date diferite privind convocarea respectivei audieri.

Persson propusese ca audierea să aibă loc chiar miercuri, potrivit documentelor prezentate curţii. În schimb, Samuelson a subliniat că are nevoie de timp pentru a se consulta cu clientul său, aflat actualmente după gratii în Marea Britanie. La 1 mai, Assange a fost condamnat de tribunalul londonez din Southwark la 50 de săptămâni de închisoare pentru încălcarea termenilor eliberării condiţionate.

Fondatorul WikiLeaks s-a refugiat în 2012 la ambasada Ecuadorului de la Londra pentru a nu fi extrădat în Suedia, unde era acuzat de viol. La scurt timp după anunţarea arestării sale la 11 aprilie, avocata femeii care l-a acuzat pe Assange de viol în 2010 a declarat că va cere parchetului redeschiderea anchetei, ce fusese închisă în mai 2017, din lipsă de progrese. Fapta de care este acuzat ar urma să fie prescrisă în august 2020.

Şi SUA au cerut extrădarea lui Assange, acuzându-l de conspiraţie în vederea accesului ilegal la informaţii păstrate în calculatoare guvernamentale, delict pasibil cu maximum cinci ani de închisoare, conform autorităţilor americane. Avocaţii australianului se tem însă că, în cazul extrădării acestuia, el ar putea fi condamnat la 35 de ani de închisoare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: julian assange wikileaks