x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cazul "KGBela", lobby pentru Rusia la PE. Mai multe partide cer convocarea Comisiei pentru securitate naţională a Parlamentului ungar

Cazul "KGBela", lobby pentru Rusia la PE. Mai multe partide cer convocarea Comisiei pentru securitate naţională a Parlamentului ungar

de Istvan Deak    |    Marina Constantinoiu    |    18 Mai 2014   •   13:23
Cazul "KGBela", lobby pentru Rusia la PE. Mai multe partide cer convocarea Comisiei pentru securitate naţională a Parlamentului ungar

Cotidianul ungar Magyar Nemzet relata joi că procurorul general al Ungariei i-a cerut preşedintelui Parlamentului European să ridice imunitatea unui eurodeputat al Jobbik, suspectat de spionaj, potrivit presei ungare, care a botezat deja cazul "KGBela", de la numele eurodeputatului incriminat, Kovacs Bela. Geza Fazekas, purtător de cuvânt al Procurorului General, a declarat pentru ziarul menţionat, citând surse rămase sub protecţia anonimatului, că Biroul pentru Protecţia Constituţiei a deschis dosar penal împotriva eurodeputatului Bela Kovacs, pentru că acesta ar fi spionat instituţiile europene.

Riscă 2-8 ani de închisoare

Kovacs este acuzat că a conspirat cu regularitate cu diplomaţi ruşi şi că mergea lunar la Moscova. Soţia lui Bela Kovacs are dublă cetăţenie, rusă şi austriacă, şi ar fi lucrat în trecut pentru KGB, a mai precizat publicaţia amintită. Parchetul a început o investigaţie în acest caz, iar acuzatul riscă o pedeapsă cuprinsă între 2 şi 8 ani de închisoare, a mai spus purtătorul de cuvânt, adăugând că acest caz este clasificat şi că nu pot fi oferite informaţii suplimentare.

"De ce să-l scoatem de pe listă?"

Unul dintre liderii formaţiunii naţionaliste radicale Jobbik, Krisztina Morvai, a declarat că nu vede niciun motiv pentru care Bela Kovacs ar trebui scos de pe lista de candidaţi a partidului pentru alegerile europarlamentare din 25 mai. Ea a adăugat că această chestiune nu va avea vreo influenţă asupra partidului în perspectiva alegerilor europarlamentare.

Interesele cui le-a reprezentat?

Partidul de opoziţie ecologist LMP a cerut convocarea Comisiei pentru securitate naţională a Parlamentului ungar pentru a discuta această chestiune, a precizat co-preşedintele acestei formaţiuni, Szel Bernadett. Partidul nu poate exprima o poziţie clară în acest caz până când ancheta nu este definitivată, dar trebuie clarificat dacă un potenţial candidat pentru un mandat de europarlamentar ar reprezenta interesele Ungariei sau ale Rusiei, a declarat Szel Bernadett.

O altă formaţiune ungară, Coaliţia Democrată, a cerut de asemenea convocarea Comisiei pentru securitate naţională a Parlamentului, potrivit lui Agnes Vadai, deputat al acestui partid.

Benedek Javor, co-preşedinte al Alianţei E-PM, a declarat că există suspiciuni că eurodeputatul Bela Kovacs, al treilea pe lista Jobbik pentru Parlamentul European, a reprezentat mai degrabă Rusia decât interesele Ungariei la Bruxelles. El a adăugat că eurodeputatul Kovacs este privit în cercurile UE "ca un lobbyist pentru Rusia şi Gazprom, un om a cărui carieră demonstrează clar un angajament faţă de Rusia".

Roland Gur, din partea Partidului Socialist, a apreciat că era clar că Jobbik şi Fidesz (la putere) concurează pentru cine poate servi mai bine interesele Rusiei. "Este clar că niciuna dintre aceste formaţiuni nu poate servi interesele naţionale", a adăugat Gur.

Susţine că e nevinovat

Bela Kovacs a afirmat că este nevinovat şi a respins informaţia apărută în publicaţia ungară Magyar Nemzet. El a afirmat că este dispus să renunţe la imunitate pentru a-şi dovedi nevinovăţia. "Nu am fost niciodată membru al vreunui serviciu secret, ungar sau străin", a declarat Kovacs într-o conferinţă de presă. "Nu am colaborat cu ei şi nici nu au existat încercări de a mă recruta de partea lor", a adăugat eurodeputatul Jobbik.

Kovacs a afirmat că nu a ştiut despre această anchetă până în momentul în care a citit joi în ziar. El a cerut Comisiei parlamentare pentru Securitate Naţională să-l audieze într-o şedinţă publică.

Kovacs Bela (54 de ani) a absolvit Institutul de Relaţii Internaţionale de la Moscova în timpul Uniunii Sovietice în anii 1980 şi şi-a petrecut mare parte a vieţii în capitala Rusiei unde a condus o afacere în domeniul comerţului internaţional, potrivit CV-ului său public. El s-a întors în Ungaria în 2004, anul în care ţara a devenit membră a UE. În anul următor, el s-a alăturat partidului de extremă-dreapta Jobbik, pe atunci doar o mică grupare de tineri entuziaşti.

Alianţa Mişcărilor Naţionale Europene

În Parlamentul European, Kovacs a ajutat la formarea Alianţei Europene a Mişcărilor Naţionale, o alianţă de extremă-dreapta, care până recent a avut printre membrii săi şi Frontul Naţional (FN) din Franţa. El este în prezent preşedintele acestui grup european.

Publicaţia franceză Le Nouvel Observateur subliniază că partidul Jobbik prezidează din decembrie 2013 AEMN, grup ce reuneşte în cadrul Parlamentului European mişcările de extremă-dreapta, cum sunt Partidul Naţional Britanic (PNB) sau Vlaams Belang din Belgia, şi pe care Jobbik încearcă să-l radicalizeze şi mai mult. În mod sigur, această coaliţie nu va reuşi să reunească toate partidele: de exemplu Frontul Naţional francez condus de Marine Le Pen a luat, în urmă cu câteva luni, distanţă de AEMN, însă numărul în creştere al deputaţilor xenofobi riscă să apese greu asupra dezbaterilor din cadrul Parlamentului European.

La nivelul Ungariei, un scor în jur de 20%, atât de apropiat celui de la ultimele legislative, riscă să ancoreze şi mai mult partidul neonazist în peisajul ungar. Într-un sondaj al "Nezopont Intezet", realizat între 6 şi 8 mai, Jobbik era creditat cu 15% intenţii de vot (3 eurodeputaţi), în timp ce Fidesz, în fruntea sondajelor, ar obţine 46%, adică 11 locuri în Parlamentul European.

×
Subiecte în articol: jobbik kgb Rusia lobby eurodeputat Ungaria