x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cazul Khashoggi: Riadul refuză ancheta internaţională cerută de Ankara

Cazul Khashoggi: Riadul refuză ancheta internaţională cerută de Ankara

15 Noi 2018   •   18:04
Cazul Khashoggi: Riadul refuză ancheta internaţională cerută de Ankara

Ministrul saudit al afacerilor externe, Adel al-Jubeir, a declarat joi că ţara sa va refuza o anchetă internaţională, aşa cum cere Ankara, privind moartea jurnalistului Jamal Khashoggi, ucis la 2 octombrie în consulatul regatului din Istanbul, relatează AFP şi Reuters. 

"Este un lucru pe care îl resping", a spus al-Jubeir într-o conferinţă de presă la Riad, reamintind că regatul saudit dispune de un organism de anchetă. 

Miercuri, şeful diplomaţiei turce, Mevlut Cavusoglu, a declarat că este "indispensabilă" deschiderea unei anchete internaţionale privind asasinarea jurnalistului de către agenţi saudiţi veniţi la Istanbul. 

Joi, parchetul din Arabia Saudită a anunţat că 11 suspecţi saudiţi au fost deferiţi justiţiei şi a cerut pedeapsa cu moartea împotriva a cinci responsabili ai regatului puşi sub acuzare în cazul uciderii lui Jamal Khashoggi, precizând că jurnalistul saudit a fost sedat şi dezmembrat în cadrul consulatului ţării sale din Istanbul. 

Rămăşiţele editorialistului - în vârstă de 59 de ani la momentul faptelor - au fost apoi predate unui agent din afara consulatului, potrivit procurorului general-adjunct Shaalan al-Shaalan, care este şi purtătorul de cuvânt al parchetului saudit. 

Parchetul general a susţinut că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a aflat de asasinarea jurnalistului abia după comiterea faptei, prin intermediul ''rapoartelor false'' prezentate de agenţii responsabili cu operaţiunea şi ''al mijloacelor de comunicare''. 

Purtătorul de cuvânt al parchetului a mai spus că un fost director-adjunct al serviciului de informaţii al regatului, generalul Ahmed al-Assiri, este cel care a plănuit uciderea jurnalistului. 

Tot joi, ministrul saudit al afacerilor externe a reiterat la rândul său că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman "nu are absolut nimic de-a a face" cu uciderea jurnalistului. 

"Cazul este în prezent în justiţie şi este gestionat de sistemul judiciar din Arabia Saudită", a mai spus şeful diplomaţiei de la Riad. 

Bineînţeles, "există în continuare un mister şi sperăm că fraţii noştri din Turcia" vor ajuta Arabia Saudită să disipeze zonele de umbră rămase, a adăugat el, în contextul în care rămăşiţele corpului jurnalistului, care a fost dezmembrat, sunt în continuare de negăsit. 

Al-Jubeir a deplâns de asemenea continuarea unei "campanii violente în media din Turcia şi Qatar" împotriva regatului saudit. "Este regretabil că există tentative de a politiza această chestiune", a spus el. 

Întrebat despre posibile sancţiuni internaţionale ca răspuns la acest caz, Adel al-Jubeir a declarat presei că există o diferenţă între a sancţiona persoane individuale şi a trage la răspundere guvernul saudit.

AGERPRES

×