x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cazul Skripal. Kremlinul a somat Londra să-şi ceară scuze

Cazul Skripal. Kremlinul a somat Londra să-şi ceară scuze

04 Apr 2018   •   11:55
Cazul Skripal. Kremlinul a somat Londra să-şi ceară scuze

Kremlinul a somat Londra să-şi ceară scuze după ce laboratorul britanic care a analizat substanţa utilizată împotriva unui fost agent dublu rus în Anglia a recunoscut că nu are dovada că aceasta provine din Rusia, relatează miercuri AFP. 

Guvernul britanic acuză Moscova de otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia Iulia cu un agent neurotoxic, caz care a provocat un val de expulzări fără precedent între Rusia şi state occidentale.

'Teoria lor nu se va confirma în niciun caz deoarece este imposibil de confirmat', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruseşti în noaptea de marţi spre miercuri. 

Ministrul de externe britanic, care l-a acuzat pe preşedintele Putin, şi premierul (britanic Theresa May - n.r.) vor trebui într-un mod sau altul să-i privească în ochi pe colegii lor din Uniunea Europeană (...) şi vor trebui într-un mod sau altul să-şi ceară scuze de la Rusia', a adăugat el. 'Această situaţie a mers prea departe', a apreciat el. 

Directorul laboratorului militar britanic din Porton Down a indicat marţi pentru postul de televiziune Sky că a identificat substanţa cunoscută ca Noviciok, un agent militar de fabricaţie sovietică, dar că nu a 'identificat sursa exactă'. 

'Am reuşit să stabilim că este vorba despre Noviciok, să identificăm că este un agent neurotoxic de tip militar', a declarat Gary Aitkenhead, directorul executiv al Laboratorului pentru Apărare, Ştiinţă şi Tehnologie din Porton Down (Marea Britanie). 

Dar 'noi nu am identificat sursa sa exactă', a adăugat el în interviul acordat postului Sky News, precizând că guvernul britanic a folosit o 'serie de alte surse pentru a ajunge la concluziile sale'. 

Guvernul britanic a reacţionat rapid, declarând că cercetările efectuate la Porton Down nu constituie 'decât o parte din informaţiile' aflate la dispoziţia sa. 

Anunţul Laboratorului pentru Apărare, Ştiinţă şi Tehnologie din Porton Down (Marea Britanie) survine în timp ce Organizaţia pentru Interzicerea armelor chimice (OIAC) urmează să se reunească miercuri la Haga, la cererea Rusiei. 

Denunţând o 'campanie antirusă', preşedintele Vladimir Putin a declarat că speră că această reuniune 'va permite să se pună punctul final' la acuzaţiile aduse Moscovei. 

'Potrivit unor experţi internaţionali, astfel de substanţe neuroparalizante pot fi fabricate în aproape 20 de ţări din lume', a declarat Putin. 

La câteva zile de la otrăvirea lui Serghei Skripal şi a fiicei acestuia Iulia, la 4 martie, la Salisbury, sud-vestul Angliei, premierul britanic Theresa May a acuzat Moscova, apreciind că este vorba 'de singura explicaţie plauzibilă'. 

Moscova la rândul său a dezminţit aceste acuzaţii, care au condus la cea mai gravă criză diplomatică Est-Vest de la încheierea Războiului Rece şi la expulzarea în total a circa 300 de diplomaţi de ambele părţi.

AGERPRES

×