x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cazul Skripal: "Nu ne aşteptam ca cei doi să supravieţuiască"

Cazul Skripal: "Nu ne aşteptam ca cei doi să supravieţuiască"

29 Mai 2018   •   13:51
Cazul Skripal: "Nu ne aşteptam ca cei doi să supravieţuiască"

Un angajat al spitalului unde fostul spion rus, Serghei Skripal, şi fiica sa, Iulia Skripal, au fost trataţi pentru expunerea la agentul neurotoxic noviciok, a declarat că nu credea iniţial că cei doi vor supravieţui, scrie The Guardian.

Echipa de la spitalul din Salisbury a descris extraordinara situaţie cu care s-a confruntat când cei doi au fost aduşi la urgenţă, după ce au fost găsiţi inconştienţi pe o bancă în parc, în urma încercării de asasinare de pe 4 martie.

Doctorii au spus că existau îngrijorări privind numărul de potenţiale persoane contaminate.

“Când am aflat că este vorba despre un agent neurotoxic, ne aşteptam ca cei doi să nu supravieţuiască. Am fi încercat toate terapiile. Am fi asigurat cea mai bună îngrijire clinică. Însă toate evidenţele arătau că cei doi nu vor supravieţui”, a spus consultantul de la terapie intensivă, Dr Stephan Jukes.

Odată ce agentul neurotoxic a fost diagnosticat, s-a pus problema ca cei doi să fie ţinuţi în viaţă. Aceştia erau sedaţi şi primeau doze mari de medicamente menite să îi protejeze de efectele agentului neurotoxic pentru a ajuta corpul să reînceapă producţia naturală a corpului a unei enzime cheie.

Spitalul a primit sfauri şi ajutor în procesarea testelor de la experţii internaţionali, inclusiv de la laboratorul de cercetare Porton Down cunoscut pentru expertizele sale în privinţa armelor chimice.

 

×