x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce au făcut grecii în prima zi de ridicare a restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus

Ce au făcut grecii în prima zi de ridicare a restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus

04 Mai 2020   •   14:24
Ce au făcut grecii în prima zi de ridicare a restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus

În prima zi de relaxare a restricțiilor din Grecia, locuitorii acestei țări au format cozi în fața saloanelor de coafură și frizerie, a florăriilor și a magazinelor de electrocasnice, transmite Reuters.

Poliţia a făcut verificări în autobuze şi staţii de metrou pentru a se asigura că pasagerii poartă măşti chirurgicale obligatorii. În magazine a inspectat respectarea regulilor de distanţare socială.

Grecii nu mai au nevoie acum de un formular în care să declare un motiv valid de deplasare.

Traficul a crescut în Atena şi din alte oraşe mari.

Oamenii au format cozi în faţa magazinelor de electrocasnice, care au primit permisiunea de a se redeschide.

Grecia, care abia și-a revenit în 2018 după o criză financiară ce a distrus un sfert din producţie, este nerăbdătoare să permită companiilor comerciale să îşi reia activitatea şi se teme că pandemia de coronavirus va afecta grav veniturile din turism, unul dintre pilonii economiei.

Televiziunile locale au prezentat coafeze şi clienţii acestora purtând măşti chirurgicale în Atena şi în Salonic, un oraş din nordul ţării.

Saloanele de coafură îşi desfăşoară activitatea exclusiv pe bază de programare.

Unele magazine de vânzare cu amănuntul, printre care florării, librării, magazine de optică medicală şi servicii de spa, se numără printre activităţile care au primit permisiunea de a se redeschide începând de astăzi.

Programul de funcţionare al magazinelor redeschise se va prelungi datorită cererii mari.

Redeschiderea şcolilor, restaurantelor şi barurilor va avea loc în a doua parte a lunii mai.

Hotelurile se vor redeschide în Grecia din 1 iunie. 
 

×
Subiecte în articol: grecia