x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce legătură are George Clooney cu “comoara nazistă de la Munchen”

Ce legătură are George Clooney cu “comoara nazistă de la Munchen”

de Marina Constantinoiu    |    Istvan Deak    |    10 Noi 2013   •   19:52
Ce legătură are George Clooney cu “comoara nazistă de la Munchen”

Misterioasa descoperire a celor 1.406 capodopere aparent colecţionate de un negustor de artă german binecunoscut, colaboraţionist al regimului nazist, continuă să preocupe Germania şi comunitatea internaţională, căci Berlinul este sub presiune, pentru a returna operele pierdute de moştenitorii evrei jefuiţi de nazişti.

Afaceri cu Goebbels

Cotidianul Bild a anunţat că tatăl octogenarului în apartamentul căruia s-au descoperit cele 1.406 tablouri, Hildebrand Gurlitt, negustor de artă colaborator al regimului nazist, a reuşit să-şi constituie propria colecţie din arta jefuită de la evrei. Potrivit Bild, acesta făcea afaceri cu artă jefuită cu şeful propagandei lui Hitler, Joseph Goebbels. În 1940, el s-a înţeles cu Goebbels să plătească suma de 4.000 de franci elveţieni pentru un număr de 200 de opere de artă considerate “artă degenerată” (neacceptată de regimul nazist, fiind semnată de artişti de origine evreiască sau de “bolşevici” sau de artişti care reprezentau corpul uman într-o altă manieră, modernă, decât cea “normală”, oficial acceptată de regim).

“Documente oficiale confirmă faptul că în luna mai a anului 1940, Gurlitt a cumpărat 200 de picturi de la ministrul Propagandei Joseph Goebbels pentru suma totală de 4.000 de franci elveţieni. 20 de franci pentru o pictură care astăzi valoarează milioane de euro!”, remarcă Bild.

Recunoscut de vecinii din Salzburg

Paris Match a dat publicităţii o fotografie a lui Cornelius Gurlitt pe care susţine că l-a descoperit în Munchen, într-un centru comercial, deşi autorităţile au spus că nu au informaţii despre acesta, iar vărul său din Barcelona se întreba dacă mai este în viaţă.

Un vecin de-ai lui Gurlit din Salzburg, unde acesta mai are o locuinţă, dar care pare părăsită de multă vreme, a confirmat că imaginea este cea bătrânului pe care rareori îl vedeau în acea locuinţă.

Alte tablouri?

În sudul Germaniei, poliţia a recuperat 22 de opere de artă de mare importanţă, după ce a primit un apel telefonic în urma căruia a fost obţinută o adresă de la periferia Stuttgart-ului.

Comunicatul poliţiei precizează că apelantul, a cărui identitate nu au dat-o publicităţii, dar care potrivit Bild ar fi Nikolaus Frassle, cumnatul lui Cornelius Gurlitt, a declarat că se teme pentru securitatea operelor sale, din cauza campaniei mediatice din ultima vreme. Poliţia a dus operele “într-un loc sigur”, se arată în comunicat. Conform Bild, bărbatul a anunţat poliţia la sfârşitul săptămânii trecute că în casa sa din Kornwestheim, de lângă Stuttgart, se află 22 de opere de artă şi se teme pentru siguranţa lor. Poliţia a dat asigurări că bărbatul din Stuttgart nu se face vinovat de niciun delict, deşi cele 22 de opere vor fi verificate “pentru stabilirea provenienţei exacte şi a valorii lor”.

Bild precizează că Frassle este căsătorit cu sora lui Cornelius Gurlitt, care a fost identificată prin documente provenind de la arhivele oficiale din Munchen ca Nicoline Benita Renate Gurlitt, născută la Hamburg în 1935, fiind cu trei ani mai tânără decât Cornelius. Bild precizează că aceasta a decedat, dar nu furnizează alte detalii.

Deidre Berger, şeful American Jewish Committee din Germania, a contactat, la rândul său, Guvernul german, pentru a face presiuni să se clarifice o dată pentru totdeauna statutul proprietăţii asupra celor 1.406 de capodopere descoperite în apartamentul insalubru al octogenarului Cornelius Gurlitt.

Ce rol joacă Germania? Ce ascunde, de ce tace?

Descoperirea operelor în apartamentul lui Cornelius Gurlitt, la etajul cinci al unui bloc din cartierul Schwabing din Munchen, s-a făcut la începutul lui 2012, dar ea a devenit publică abia duminica trecută, dezvăluită de revista germană Focus. Ce au păzit până acum autorităţile germane? De ce au tăcut din 2012 până în prezent?

Statul german vrea să pună mâna pe bani!

Specialistă în artă şi istoric de artă, Elizabeth Royer afirmă, pentru cotidianul francez Liberation, că “din motive fiscale, probabil”. “Statul german vrea să se servească primul din pradă, să recupereze bani. Sau de frică: această poveste va declanşa o cascadă de solicitări de retrocedare, de procese, o revenire la trecut. Germanii spun că Gurlitt a dispărut, că avea o ascunzătoare în Elveţia, dar trebuie să mai fie şi altele”, spune experta franceză.

Ce-ar fi fost dacă jurnaliştii de la Focus nu scriau despre caz?

“Ceea ce este mai surprinzător este faptul că un istoric de artă german, unul singur, a fost însărcinat de autorităţi să expertizeze aceste 1.406 opere de artă, fără a se cere ajutorul specialiştilor francezi, belgieni, olandezi, americani, care au toate documentele pentru a autentifica aceste tablouri! Şi atunci cum să nu ne întrebăm pe bună dreptate: dacă nu erau jurnaliştii de la Focus, atunci ce s-ar fi întâmplat? Acum, nu vorbim decât despre valoarea acestor tablouri – de peste un miliard de euro – dar uităm de unde provin acestea, uităm că proprietarii lor sunt victime ale Holocaustului”, spune, acuzator, specialista franceză.

Ironia sorţii! Să fi ştiut George Clooney despre Gurlitt...

George Clooney va prezenta la Festivalul de la Berlin un nou film, intitulat “The Monuments Men”, un thriller despre căutarea de către americani a operelor de artă confiscate de nazişti. Filmul va fi prezentat în februarie, au anunţat organizatorii, citaţi de AFP. Anunţul a intervenit la numai câteva zile de la bomba lasată de revista Focus, potrivit căreia într-un apartament insalubru din Munchen zăcea în adormire o comoară nazistă.

Reclamă uriaşă, nesperată

“Peste 5 milioane de bunuri culturale furate de nazişti au fost returnate ţărilor de origine în anii care au urmat Celui de-al Doilea Război Mondial”, a declarat directorul Festivalului, Dieter Kosslick. “Aşa cum o arată şi recenta descoperire de la Munchen, furtul operelor de artă în acea epocă este mai de actualitate ca niciodată. ‚The Monuments Men’ dă acestui subiect puţin cunoscut o audienţă mondială”, a adăugat Kosslick.

Actorul, regizorul, scenaristul şi producătorul de cinema american este aşteptat pe covorul roşu la cea de-a 64-a ediţie a Berlinalei pentru a-şi prezenta noul film. La ora asta cu siguranţă îşi roade unghiile de ciudă că Focus nu a adus mai devreme informaţiile despre fabuloasa descoperire de la Munchen. Filmul lui relatează căutările realizate de o unitate a armatei americane a operelor spoliate de nazişti. Ironia sorţii, “The Monuments Men” au avut legătură cu tatăl lui Cornelius Gurlitt.

În 1945, ei i-au confiscat acestuia colecţia de opere de artă, bănuindu-i provenienţa, dar, după cinci ani în care Hildebrand Gurlitt i-a întors pe toate părţile şi a reuşit să-i ducă de nas, i-au returnat operele.

Clooney a scris scenariul şi a participat la regia filmului care-i are ca vedete pe Matt Damon, Bill Murray, Cate Blanchett şi John Goodman. Filmat în Germania, el urmează să apară pe ecranele din SUA la 7 februarie.

Dacă George Clooney l-a ratat pe Gurlitt, sigur e o pierdere. Dar cazul acestuia va face cu siguranţă obiectul unui film de acţiune, dacă nu şi al unui film documentar, pentru că este mult prea suculent. Până atunci, poate Germania va spune ce ştie.


×
Subiecte în articol: george clooney comoara nazista munchen