x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce plângeri depun europenii la Comisia de petiţii a Parlamentului European. Românii sunt printre cei mai activi

Ce plângeri depun europenii la Comisia de petiţii a Parlamentului European. Românii sunt printre cei mai activi

de Istvan Deak    |    10 Oct 2013   •   19:03
Ce plângeri depun europenii la Comisia de petiţii a Parlamentului European. Românii sunt printre cei mai activi

Protejarea cetăţenilor împotriva discriminării, apărarea drepturilor lor civile şi sociale, mai ales pe timpul crizei economice, circulaţia liberă şi protejarea mediului - iată îngrijorările principale primite de Comisia de petiţii a Parlamentului European, se arată în raportul de activitate pentru anul 2012, aprobat joi.

1986 de petiţii în 2012
Parlamentul a primit 1986 de petiţii în 2012, mai ales de la cetăţeni germani, spanioli, italieni, români şi britanici, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.
Raportul pe 2012, adoptat cu 446 de voturi pentru, 35 împotrivă şi 43 de abţineri, oferă un rezumat al activităţii Comisiei de petiţii. Anul trecut, drepturile fundamentale, mediul şi criza economică şi socială au fost subiectele cel mai adesea ridicate de petiţionari, spun deputaţii, subliniind rolul comisiei în identificarea soluţiilor nejuridice pentru cetăţeni.

Drepturi fundamentale, probleme sociale, mediu
Protejarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor UE continuă să fie o îngrijorare majoră a Parlamentului. Drepturile copiilor şi ale persoanelor cu dizabilităţi, libertatea de expresie şi viaţa privată, dreptul la proprietate, accesul la justiţie şi libera circulaţie (accesul corect pe piaţa muncii şi schemele de protecţie socială în alte state UE) reprezintă o mare parte din activitatea de anul trecut a comisiei.
Criza economică a generat multe petiţii despre probleme sociale, cum ar fi casele, şomajul şi modul în care băncile se comportă cu cei care au conturi de economii.

Îngrijoraţi pentru ariile de conservare
Multe dintre plângerile primite de Parlament de la cetăţeni în 2012 au fost despre teme de mediu (de exemplu, autorităţi naţionale care nu protejează arii speciale de conservare a naturii). Problemele legate de neimplementarea directivelor UE privind gestionarea deşeurilor, posibile pericole generate de energia nucleară, păsări, habitate şi evaluarea impactului asupra mediului au fost teme recurente, ceea ce demonstrează că ”autorităţile publice au eşuat în mod repetat să prezerve biodiversitatea şi ecosistemele”, se arată în raport.

Drepturile cetăţenilor UE

Orice cetăţean sau rezident UE poate, individual sau în asociere cu alţii, să depună o petiţie la Parlamentul European pe o temă care se află în aria de competenţă a UE şi care îl afectează direct.
Parlamentul a primit 1986 de petiţii în 2012, faţă de 1414 în 2011. 1406 au fost declarate ”acceptabile” (adică s-au aflat în sfera de competenţe a UE). Cel mai mare număr de petiţii s-a concentrat pe UE în ansamblu, Spania se află pe locul doi, urmată de Germania, Italia şi România. Germanii sunt cei mai activi petiţionari într-un clasament pe naţionalităţi, urmaţi de spanioli, italieni, români şi britanici.


×
Subiecte în articol: petitii romani parlamentul european