x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce se fac preşedinţii când nu mai sunt mari? Conferenţiari de lux

Ce se fac preşedinţii când nu mai sunt mari? Conferenţiari de lux

de IncomeMagazine    |    23 Noi 2012   •   09:14
Ce se fac preşedinţii când nu mai sunt mari? Conferenţiari de lux
Sursa foto: PETE MAROVICH/EPA

Sunt foşti şefi de stat, premieri sau miniştri cheie în guvernele ţărilor lor. Oameni care, de-a lungul mandatelor exercitate, s-au dovedit conducători talentaţi şi devotaţi misiunii lor, spre admiraţia generală. Au ieşit însă din prima linie a scenei politice, dar au refuzat să se retragă undeva departe de agitaţia vieţii cotidiene, pentru a-şi scrie memoriile sau pentru a se bucura de un trai tihnit, lipsit de griji, în mijlocul celor dragi. Unii au pornit prin lume în calitate de conferenţiari „de lux”, alţii au acceptat funcţii înalte şi bine remunerate în diferite companii mondiale.

Pentru unii, „plecarea de la putere constituie o etapă dificil de parcurs şi greu de acceptat”, explica un expert în psihologia politică, Pascal de Sutter, încercând, astfel, să justifice decizia de a-şi continua activitatea a acestor lideri. O fac pentru bani? Poate da, sau poate o fac din pasiune. Oricum, toţi câştigă foarte bine, fiecare apariţie fiind răsplătiră cu zeci de mii de dolari.

 

Bill Clinton, fost preşedinte al Statelor Unite, a părăsit Casa Albă în urmă cu aproape 12 ani. Scandalul Monica Lewinsky, episod dramatic al mandatului său şi o grea încercare pentru familie, nu i-a afectat definitiv cariera. După ce s-a retras, la capătul a două mandate, de pe scena politicii oficiale, a continuat să rămână conectat la viaţa internaţională, în calitate de conferenţiar şi nu numai. În tot acest răstimp, fostul lider american, a cărui soţie – Hillary - este secretarul de stat al SUA, şi-a sporit averea cu 97,8 milioane de dolari. Numai în 2010, Clinton a încasat 12,8 milioane de dolari pentru 52 de intervenţii, adică peste 200.000 de dolari pentru fiecare apariţie. Dar fostul preşedinte american are şi multe alte activităţi. Începând din 2003, fundaţia ce-i poartă numele s-a implicat în lupta împotriva SIDA în ţăile în curs de dezvoltare. În plus, fostul preşedinte a scris o serie de cărţi, vândute la scară mondială şi care, potrivit diferitelor estimări, i-au adus aproape 40 de milioane de dolari.

Tony Blair, prim-ministru al Marii Britanii în perioada 1997-2007, şi-a exploatat din plin talentul de orator şi pe cel de consultant. Potrivit experţilor, Blair ar fi cel mai bine plătit conferenţiar de lux din lume, pentru un discurs de 90 de minute el primind peste 400.000 de dolari. Tony Blair Associates – numele companiei sale – oferă servicii de consultanţă, printre clienţi numărându-se guvernele Kuweitului şi Kazahstanului (două ţări cu importante rezerve de petrol şi gaze naturale), precum şi numeroase multinaţionale. În 2011, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 17,4 milioane de dolari.

Citeste AICI ce incasari au acesti conferentiari de lux

Citeste si
Renault va lansa o masina de numai 5.000 de euro
BLACK FRIDAY: Sunt mall-urile pregatite pentru asaltul cumparatorilor?
WSJ: BLACK FRIDAY nu aduce neapărat cele mai bune oferte


 

×