x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ce titlu nobiliar va primi copilul prinţului William şi al ducesei de Cambridge

Ce titlu nobiliar va primi copilul prinţului William şi al ducesei de Cambridge

22 Iul 2013   •   10:56
Ce titlu nobiliar va primi copilul prinţului William şi al ducesei de Cambridge

Copilul prinţului William şi al ducesei Catherine, al cărui prenume nu este deocamdată cunoscut şi care se va naşte în câteva zile, va primi titlul de prinţ/ prinţesă de Cambridge, potrivit purtătorului de cuvânt al familiei regale.

Catherine şi prinţul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, au primit titlurile de ducesă, respectiv duce de Cambridge când s-au căsătorit, în aprilie 2011. Dacă cei doi vor avea un băieţel, "el va răspunde titlului alteţa sa regală, prinţul (prenume) de Cambridge", a explicat purtătorul de cuvânt. Dacă vor avea o fiică, aceasta va fi "alteţa sa regală, prinţesa (prenume) de Cambridge".

Înainte de a se căsători, William purta titlul "prinţul William de Wales" şi nu "prinţul de Wales", care aparţine tatălui său, Charles. Toţi copiii pe care îi vor avea William şi Kate vor primi titlul de "alteţa sa regală, prinţul/ prinţesa...". Un asemenea privilegiu era rezervat în trecut doar fiului cel mare, însă regina Elizabeth a II-a a modificat această regulă anul trecut.

Titlul nobiliar de duce este cel mai înalt în rândul monarhiei britanice. Soţia unui duce preia în mod automat titlul soţului ei, aşa cum s-a întâmplat şi cu Catherine.

Kate şi William au dat asigurări că nu cunosc sexul viitorului lor copil, care se va naşte "la jumătatea lunii iulie", potrivit purtătorului de cuvânt al palatului Buckingham. Totodată, nu au fost oferite indicii în ceea ce priveşte prenumele "bebeluşului regal", aşa cum este cunoscut în mass-media.

×