x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cehia. Lupta împotriva migraţiei ilegale, prioritate pentru noul guvern

Cehia. Lupta împotriva migraţiei ilegale, prioritate pentru noul guvern

27 Iun 2018   •   14:58
Cehia. Lupta împotriva migraţiei ilegale, prioritate pentru noul guvern

Lupta împotriva migraţiei ilegale va fi unul din principalele obiective ale guvernului ceh, a declarat miercuri Andrej Babis, cu prilejul numirii executivului său minoritar de coaliţie de către preşedintele Milos Zeman, transmite AFP. 

'Guvernul nostru va lupta în primul rând pentru securitatea cetăţenilor noştri, va lupta în primul rând împotriva imigraţiei ilegale şi în favoarea intereselor noastre în Europa', a afirmat Babis, cu prilejul ceremoniei desfăşurate la Praga. 

'Guvernul nostru va lupta, de asemenea, împotriva corupţiei, împotriva risipei şi împotriva birocraţiei', a adăugat el. 

Într-o discuţie ulterioară cu jurnaliştii prezenţi, Babis s-a referit din nou la problema migranţilor, insistând că, 'pentru Grupul de la Vişegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria - n.red.), migraţia ilegală este inacceptabilă'. 

'Sâmbătă, m-a sunat cancelarul Angela Merkel. E interesant că Germania şi-a schimbat retorica, ministrul de interne (Horst) Seehofer a vorbit chiar de controlul frontierelor, prin urmare am convocat Consiliul de securitate al statului pentru a şti cât de pregătiţi suntem', a afirmat Babis. 

Cancelarul austriac Sebastian Kurz 'mi-a spus în mod clar că, în cazul în care Seehofer va închide frontiera, Austria va lua aceeaşi decizie, iar noi va trebui să reacţionăm în acest caz', a adăugat Babis, dând de înţeles că Cehia va introduce măsuri similare pentru controlul frontierelor. 

'Luptăm cu fermitate împotriva migraţiei ilegale' şi 'nimeni nu ne va dicta cine va trăi şi munci în ţara noastră', a mai spus premierul ceh. 

El s-a declarat 'surprins' de declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a făcut sâmbătă să planeze ameninţarea sancţiunilor financiare împotriva statelor din UE care vor refuza să primească migranţi. 'Aşteptam de la el să lucreze în vederea unirii Europei, dar el s-a exprimat într-un mod foarte negativ şi inacceptabil, şi de aceea prim-miniştrii Grupului de la Vişegrad vor avea mâine (joi) o întâlnire cu el', a mai precizat Babis. 

Prim-ministrul ceh urmează să aibă o nouă întrevedere cu preşedintele francez sâmbătă, la Paris. 

Al doilea guvern Babis este unul de coaliţie, compus din mişcarea populistă ANO a premierului şi partidul social-democrat CSSD, şi contează pe sprijinul tacit al comuniştilor din KCSM la votul de încredere din parlament. 

Deputaţii se vor reuni pe 11 iulie pentru a da votul de încredere noului guvern Babis, din care fac parte zece miniştri ai ANO şi cinci din partea CSSD.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: cehia migratie ilegala