x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cehia. Preşedintele Milos Zeman a depus jurământul pentru un nou mandat de 5 ani

Cehia. Preşedintele Milos Zeman a depus jurământul pentru un nou mandat de 5 ani

08 Mar 2018   •   18:50
Cehia. Preşedintele Milos Zeman a depus jurământul pentru un nou mandat de 5 ani

Preşedintele ceh Milos Zeman, pro-rus, pro-chinez şi anti-imigraţie, a depus joi jurământul pentru cel de-al doilea şi ultimul mandat de cinci ani, rămânând fidel discursului său dur, cu accente populiste, în cadrul unei ceremonii la Castelul din Praga, sediul preşedinţiei, potrivit AFP. 

Primul şef de stat ceh ales prin sufragiu universal în 2013, Zeman a fost reales în funcţia supremă la 27 ianuarie, cu 51,36% din voturi, comparativ cu 48,63% din voturi pentru academicianul pro-european Jiri Drahos. 

În discursul său, Zeman i-a criticat cu vehemenţă pe unii jurnalişti, printre care şi pe cei ai televiziunii publice Ceska Televize (CT), precum şi pe adversarii săi politici, printre care partidul proeuropean de dreapta TOP 09. 

El a atacat cotidianul Hospodarske Noviny, săptămânalul Respekt şi site-ul aktualne.cz, precum şi pe proprietarul lor, omul de afaceri controversat Zdenek Bakala, acuzând respectivele instituţii media că "încearcă să manipuleze opinia publică" şi "ne dau în fiecare zi lecţii de comportament". 

"Un jurnalist care se atinge de bani câştigaţi în acest mod nu ar trebui nici respectat, nici luat în serios", a spus şeful statului. 

Mai mulţi parlamentari ai TOP 09, printre care şi fostul ministru de externe şi candidat la preşedinţie în 2013, Karel Schwarzenberg, precum şi cei ai partidelor ODS (dreapta) şi KDU-CSL (centru) au părăsit ostentativ istorica sală Vladislas din Castelul din Praga în timpul discursului şefului statului, în semn de protest. 

În vârstă de 73 de ani, Zeman a câştigat alegerile în special datorită sprijinului electoratului din provincie şi de stânga. 

Teama de imigranţi şi refuzul cotelor de refugiaţi dorite de Bruxelles au jucat un rol important în succesul său electoral.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: milos zeman presedinte juramant cehia mandat